„Despre asta vorbea premierul, este un pericol real, în situația în care puterea de la Chișinău va fi controlată de Rusia”, a spus Maia Sandu.
„Dar de unde această cifră?”
„Din niște informații pe care le avem noi, dar este o cifră periculoasă.”
„E clar că Federația Rusă va încerca să crească prezența militară în regiunea transnistreană. Am văzut că unii întrebau dar cum o să zboare avioanele militare să aducă aici ofițeri sau soldați ruși. Nu trebuie să zboare avioane militare. Pe perioada mandatului meu, Federația Rusă a încercat, folosind pașapoarte diplomatice, să trimită oameni în regiunea transnistreană, știind că, conform Convenției de la Viena, nu avem dreptul să nu le permitem deținătorilor de pașapaoarte diplomatice, pentru că ei știu că altfel nu poți trimite în Moldova militari. Apoi imagibați-vă că avem o guvernare controlată de ruși, cu rute obișnuite, care pot trimite sute și mii de oameni, ca să consolideze prezența armatei ruse în regiunea transnistreană, ca să mărească semnificativ riscurile pentru Odesa și pentru partea vestică a Ucrainei. DE un risc major de securitate, pentru că daca asta se întâmplă, e clar că Moldova va fi atrasă în Război”, a mai adăugat Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean a declarat, recent, într-un interviu pentru Financial Times că, „Rusia intenționează să desfășoare 10.000 de soldați în regiunea transnistreană și urmărește să instaleze un guvern pro-Kremlin în Republica Moldova în acest scop”.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a calificat declarațiile premierului Dorin Recean drept provocatoare. „În acest context, mă adresez către Maia Sandu și Dorin Recean: dacă sunteți presați de curatorii voștri occidentali și vi se cere să atrageți Moldova într-un război, mai bine refuzați și demisionați”, a menționat fostul șef de stat.
La rândul său, ambasadorul Federației Ruse în Repubica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat afirmațiile lui Dorin Recean despre „planurile Rusiei de a desfășura 10.000 de soldați în regiunea transnistreană” ca fiind „fantezii electorale”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!