De asemenea, conform sursei citate, instanța a condamnat-o și pe fosta sa soție a lui Filat la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150.000 de euro. Aceasta va trebui totodată să plătească, în solidar cu Filat, 10.000 de euro Republicii Moldova pentru daune morale.
„Decizia pronunțată de instanța franceză în dosarul privind partajarea bunurilor după divorțul meu din 2012 este una motivată politic și puternic influențată din Republica Moldova. Solicitările transmise autorităților franceze au fost exagerate și lipsite de fundament juridic, fapt care a condus la o hotărâre fără precedent în jurisprudența Franței, uimind atât avocații, cât și părțile implicate în proces”, a scris Filat.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!