„Avem nevoie urgentă de o interconectare electrică cu România, aşa că pentru noi nu este totuna dacă procedura durează 1 an sau 5 ani”, a spus Nicu Popescu într-un interviu pentru Reuters, menţionând că Moldova, de asemenea, așteaptă răspunsuri privind construirea unei a doua interconexiuni.
Pentru stabilitatea Republicii Moldova sunt vitale proiectele de infrastructură, cum ar fi interconectorul de electricitate care să lege reţeaua electrică a ţării direct de România, ocolind Ucraina, ceea ce ar diversifica şi, prin urmare, ar asigura o aprovizionare cu energie mai sigură.
Nicu Popescu a declarat că există sprijin politic şi economic internaţional pentru astfel de proiecte, dar procedurile de implementare a acestora sunt prea lente. Termenul limită pentru interconectorul cu România, finanţat parţial cu fonduri UE, este 2026.
„Procedurile valabile pe timp de pace trebuie reevaluate, pentru că noi nu trăim în timp de pace. Europa este afectată de un război la scară largă - cel mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a spus el. „Nu putem să aplicăm aceeaşi viteză şi aceleaşi proceduri”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Chişinău.
Popescu a declarat că aceasta a fost una dintre principalele probleme pe care le-a discutat cu oficialii guvernului german în timpul vizitei sale la Berlin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!