Potrivit unui comunicat de presă emis de ANI, procurorii nu au dat curs la opt dosare pe subiectul falsului în declarații, care au fost admise de către cinci procurori. În alte patru dosare remise spre examinare procurorilor vizează aspectele privind îmbogățirea ilicită, în care figurează un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova, un funcționar public cu statut special, un primar și un funcționar public.
Printre motivele invocate de procurori se enumeră lipsa elementelor componente ale infracțiunii, expirarea termenului de examinare (de decădere/de prescripție) sau contestarea actelor de constatare de către subiecții de control în instanța de contencios administrativ, comunică ANI
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!