„Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni indiferent de cauza pe care ați susținut-o.
Oamenii s-au exprimat acum arătând că sunt interesați de direcția în care merge România. Societatea și-a demonstrat că este vie și puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, în limitele statului de drept. Vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiune pozitivă pe instituțiile statul românesc pentru ce acestea să se reformeze. Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea.
Pe termen scurt, România are o problemă a deficitului. Cheltuiești prea mult pentru că își permită. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este interesul național ca această coaliție să facă reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să dea mesajele de stabilitate.
Cer partidelor să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României.
În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și eficientizăm cheltuielile statului, să avem o strategie binedefinită de dezvoltare economică, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene, să asigurăm un cadru favorabil investitorilor.
În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizare, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorii și spitale, de o strategie de finanțare.
În ceea ce privește educație, este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întregul sistem să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii, să prevenim abandonul școlar.
Este nevoie ca parchetele să se concentreze pe marea corupție din societate, să reducem timpul de soluționare al dosarelor, să redefinim procedurile de promovare a magistraților, este nevoie să reflectăm la legea CCR.
În ceea ce privește mediul, este nevoie de o reformare de autorizare și control, de extinderea activității Gărzii de Mediu, de o reformă la Romsilva, preocupare pentru dezvoltarea urbană care afectează viitorul localităților noastre.
Este nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de dezvoltarea serviciilor sociale în comunități, de dezvoltare a unui sistem de îngrijire de lungă durată și palealitivă, de eliminare obstacolelor pentru accesul femeilor la piața muncii, de combatere a violenței domesticei.
Este nevoie de consolidarea parteneriatului stragic cu SUA, participarea la NATO și la dialogul între UE și NATO, participarea activă a României la procesul de decizie în UE. Este necesară sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.
În ceea ce îi privește pe românii din diaspora, e nevoie să eficientizăm procedurile consulare, să creăm o structură dedicată celor care doresc să se întoarcă acasă, să reușim să predăm sistematic limba română în comunitățile de români și să reușim să asigurăm o reprezentare proporțională în Parlament pentru românii din diaspora.
Acestea sunt prioritățile pentru anii care vin. România are în România, în diaspora, în Republica Moldova și în teritorii din jurul României oameni muncitori, cinstiți, de bun-simț, are meseriași, profesioniști și oameni de afaceri care au dovedit. Trebuie ca noi împreună să concentrăm toate aceste energii pentru binele comun și pentru România la care visăm cu toții și toți împreună cu aceste resurse nu putem să nu reușim”, a declarat Nicușor Dan.
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu noul președinte ales al României, Nicușor Dan, în cadrul căreia l-a felicitat pentru victoria în alegeri și i-a transmis că „poate conta pe Republica Moldova”.
Nicușor Dan, a transmis un mesaj moldovenilor cu cetățenie română care și-au dat votul pentru el în turul II al prezidențialelor, dar și președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Nicușor Dan a devenit noul președinte al României, conform numărătorii oficiale de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Victoria sa a luat prin surprindere presa internațională, pentru că a plecat cu un handicap de 2 milioane de voturi în fața lui George Simion. După miezul nopții, când victoria a devenit clară, centrul Bucureștiului s-a umplut de mii de oameni, cu steaguri tricolore și ale Uniunii Europene. „Rusia nu uita, România nu-i a ta!” și „Europa” a scandat mulțimea.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat, după miezul nopții, pe Nicușor Dan, noul președinte ales al României, conform numărătorii oficiale de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. „România, mergem împreună cu încredere pe drumul european! Republica Moldova și România se bazează una pe alta – și la bine, și la greu”, a scris Maia Sandu, într-un mesaj pe rețele.
Moldovenii l-au votat masiv pe Nicușor Dan șef la Cotroceni. Aproape 160 de mii de moldoveni cu dublă cetățenie au participat la alegerile prezidențiale din România. 88% dintre aceștia și-au dat votul pentru candidatul independent Nicușor Dan. Pentru comparație, în primul tur de scrutin, aproape 91.000 de români din Moldova au ieșit la urne.
După ce în turul I, PAS l-a susținut pe Crin Antonescu, pe 6 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Partidul Acțiune și Solidaritate îl va susține pe candidatul Nicușor Dan în turul II al alegerilor prezidențiale din România. „Este o persoană care s-a angajat să ajute Republica Moldova și cetățenii noștri din funcția de președinte al României și care a promis să fie avocatul ferm al Chișinăului în toate capitalele europene”, a menționat Igor Grosu.
Și președinta Maia Sandu și-a exprimat deschis susținerea pentru Nicușor Dan.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din România Nicușor Dan a fost favoritul moldovenilor în primul tur. Cetățenii români din Republica Moldova i-au oferit peste 47 de mii din voturi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!