79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în Legislativul de la Chișinău: „Locul Moldovei e în Europa”

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a susținut un discurs în Legislativul de la Chișinău. Aceasta a declarat că este un privilegiu faptul că se află alături de prieteni care împărtășesc puterea Europei de a trece peste obstacole. „Am venit aici cu un mesaj - Locul Moldovei este în Europa, viitorul nostru trebuie să fie împreună”, a spus oficiala.

Foto:

„Aceasta trebuie să fie istoria pe care o vom scrie împreună în beneficiul tuturor din Europa. Nu e ușor să-i convingem pe toți. Vom fi alături la fiecare pas, puteți conta pe noi.

Trăim vremuri instabile, în astfel de timpuri înțelegem adevăratul sens al generozității europene”, a declarat Metsola.



Pub