79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Bordel în curtea casei pentru clienți de elită: Un bărbat, care ar fi adus fete să se prostitueze în sauna de lângă locuință, trimis în judecată

Un bărbat de 53 de ani a fost trimis în judecată pentru organizarea prostituării a șapte fete, într-o saună din Chișinău, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Foto: PCCOCS

„Faptele au avut loc din 2016 până în 2021, pentru diferite perioade. Inculpatul le contacta inclusiv pe Telegram pe fetele care atunci aveau vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, ca acestea să vină la sauna amenajată în a doua construcție din curtea casei în care locuia, pentru prestarea serviciilor sexuale clienților.

Clienții serviciilor sexuale ar fi fost oameni de afaceri, sportivi și persoane cu trecut criminal. Inculpatul le recruta pe victime prin diferite metode, una din ele fiind abordată inițial chiar după ce-i vizitase sauna cu prietenul, în calitate de clientă. Deși aceasta atunci refuzase, învinuitul a contactat-o din nou într-o perioadă în care era într-o situația financiară deplorabilă și a convins-o.

Asupra saunei evaluate la circa 650.000 lei a fost aplicat sechestru, în vederea eventualei confiscări în folosul statului, după pronunțarea sentinței”, anunță PCCOCS.


Pub