4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Ilan Șor, într-un articol Bloomberg: „Acest om este pe punctul de a fi ales, după o fraudă de un miliard de dolari”

Ilan Șor a devenit subiect de știre în publicația britanică Bloomberg, într-un articol cu titlul „Acest om este pe punctul de a fi ales, după o fraudă de un miliard de dolari”.

Foto: Daniel Mihailescu/AFP/Getty Images

Bloomberg scrie că omul de afaceri Ilan Șor, care a fost condamnat la șapte ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, este acum „un primar popular”.

Publicația mai scrie că, potrivit persoanelor intervievate pentru articol, „inclusiv diplomați din vest”, Vlad Plahotniuc și aliații săi „controlează instanțele de judecată, pe Șor și, într-o oarecare măsură, pe socialiști”.

Bloomberg îl citează și pe liderul democraților, care spune că sistemul judecătoresc din Moldova a fost revizuit, iar „reformele dificile implimentate sub conducerea partidului sunt dovada faptului că Moldova a început, într-un final, să curețe casa”.

Bloomberg mai scrie că Șor neagă faptul că a beneficiat de pe urma fraudei din sistemul bancar din Moldova. „În răspunsul său la întrebări trimise pe Whatsapp, acesta a pus la îndoială rezultatele raportului Kroll și a spus că este dispus să îi ajute să urmărească traseul banilor, dacă aceștia vin să îl viziteze în Moldova”.

„Între timp, Șor a reușit să obțină sprijin în timpul mandatului său de primar de Orhei, un oraș neglijat, cu 20 de mii de oameni, situat la nord de capitală. El a utilizat o parte din averea sa pentru a construi terenuri de joacă și să restaureze unele servicii de bază, cum ar fi iluminatul stradal și colectarea gunoiului. Acest lucru și și staff-ul său, care este cel mai activ din toată campania, ar fi de ajuns pentru a-l ajuta să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova”, a conchis Bloomberg.


Pub