„Cineva intenționat a blocat artera din Chișinău și acel cineva poartă răspundere. Nu-i autorizează Primăria. Minciuna PAS de ieri și de toate săptămânile aceastea, că Primăria ar autoriza ceva, este una crasă. Dacă aveți autorizația de blocare a drumului public, vă rog să o prezentați imediat.
Dacă spuneți că nu puteți interveni, atunci cum a fost cu parada homosexualilor, când nu a existat autorizație, dar ați scos tot efectivul poliției și cu 4 milioane de lei ați organizat protecția lor? Când e nevoie de intervenția medicului, nu e nevoie de autorizația Primăriei.
Nu este nevoie de intervenția lui Ceban ca să se retragă o autorizație inexistentă.
Am semnat un demers în adresa acestor domni, să folosească legea pentru a debloca strada. Poliția trebuie să intervină, conform Codului Contravențional și să nu paseze vina pe nimeni.
Ne cerem scuze pentru acest scurt blocaj, dar cei de la guvernare trebuie să se pună pe lucru imediat”, a declarat Ion Ceban, apoi a deblocat artera.
„Flash-mobul” lui Ceban vine după ce deputați PAS l-au acuzat ieri pentru blocarea bulevardului Ștefan cel Mare de către protestatarii lui Șor, care au instalat pe arteră corturi, în fața Președinției.
„Ceban trebuie să dispună evacuarea corturilor, ca poliția să poată interveni”, declară legislatorii Partidului Acțiune și Solidaritate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!