Acolo, în hale prăfuite și ateliere improvizate, ele sunt transformate în noi produse, într-un proces care, la prima vedere, pare o soluție sustenabilă la criza globală a deșeurilor textile. Însă dincolo de această aparență se ascunde o realitate dură: muncitori expuși zilnic la riscuri grave pentru sănătate, comunități afectate de poluare și un sistem care mută costurile reale ale „fast fashion”-ului asupra celor mai vulnerabili. Acesta este prețul ascuns al reciclării textile în Panipat.

În inima industriei de reciclare textilă

În interiorul unității de reciclare a bumbacului, prăfuite și slab luminate, Rajesh stă lângă o mașină de tocat, introducând material alb în lamele ascuțite, arată CNN într-un reportaj. Acestea sunt resturi de haine aruncate în Statele Unite, Regatul Unit, Japonia și alte locuri, care ajung în orașul Panipat din nordul Indiei în cantități 

În interiorul depozitelor, hainele se adună până la tavan. Într-o unitate, articolele aruncate sunt curățate de fermoare și nasturi. În alte locuri, fibrele sunt transformate în fir, vopsite, albite și țesute din nou în covoare, carpete și pături.

Mecanismul global al „fast fashion”

Muncitorii se mișcă rapid în interiorul acestor unități, sortând resturile după culoare și material, alimentând un sistem conceput să țină pasul cu ritmul consumului global. Unele haine au încă etichete de preț de la magazine caritabile; altele par să fi fost purtate foarte puțin.

Panipat este un punct final pentru „fast fashion” – tendința modernă prin care oamenii cumpără mai multe haine, dar le poartă pentru o perioadă mai scurtă. De obicei, hainele nu sunt concepute să dureze, iar peste un milion de tone ajung aici anual pentru a fi reutilizate.

Pe hârtie, pare o soluție circulară la problema deșeurilor generate de fast fashion. În realitate însă, fiecare etapă are un cost devastator asupra oamenilor și mediului din oraș.

Aerul toxic și sănătatea muncitorilor

Straturi fine de bumbac se prind de barba rară a unui muncitor textilist experimentat și se așază în ridurile feței sale. Mai periculos, particule minuscule de fibre îi pătrund în gât și plămâni. „Tușesc constant, toată ziua, și respir greu”, spune muncitorul, pe care CNN îl numește Rajesh pentru a-i proteja locul de muncă.

Rajesh respiră acest aer de decenii și are o tuse uscată persistentă. Totuși, nu are altă opțiune decât să continue. Industria susține sute de mii de locuri de muncă în și în jurul Panipatului, atrăgând migranți din regiuni mai sărace, care depind de venitul modest, dar stabil.

Substanțele chimice utilizate în producția textilă reprezintă un risc pentru sănătatea muncitorilor. Când CNN a vizitat trei unități de reciclare a hainelor la începutul lunii februarie, niciun muncitor nu purta mască sau echipament de protecție.

Muncă riscantă și lipsa protecției sociale

Reeta Devi lucrează într-o unitate de reciclare a hainelor pentru a-și întreține soțul, care nu mai poate munci după ce și-a rănit piciorul într-o mașină din aceeași industrie. „Trebuie să muncesc. Am trei copii”, spune ea. 

Panipat, cunoscut ca „orașul textilelor” din India, se bazează în mare măsură pe muncă la negru. Majoritatea lucrătorilor nu au asigurare de sănătate sau beneficii oficiale. Dacă se îmbolnăvesc sau se accidentează, își pierd veniturile și primesc puțin sau deloc sprijin.

„Când se ridică mult praf, devine greu să respiri”, spune Reeta. Mulți muncitori acceptă riscurile pentru că există puține alternative de angajare.

Expunerea la substanțe chimice

La câțiva kilometri distanță, Sanagar Alam, fost muncitor într-o unitate de vopsire, arată bubele de pe gât, cauzate de substanțe chimice. „Când lucrăm cu chimicale, se degajă vapori”, spune el. Muncitorii își plătesc singuri tratamentele medicale.

Într-o unitate vizitată de CNN, muncitorii manipulau substanțe chimice fierbinți cu mâinile goale. Aerul era saturat de mirosuri toxice, iar apa contaminată se scurgea în canale deschise. Nu existau mănuși sau măști – nimic care să îi protejeze.

Responsabilitate pasată

Nitin Arora, președintele Asociației de Vopsire din Panipat, susține că echipamentele de protecție există, dar nu sunt folosite. „Muncitorii sunt needucați; de aceea nu poartă măști”, afirmă el. Autoritățile nu au oferit răspunsuri clare, în ciuda solicitărilor privind poluarea și riscurile pentru sănătate.

Boala care se agravează în timp

Dr. Bhawani Shankar, specialist în boli respiratorii, spune că majoritatea muncitorilor prezintă simptome similare, cauzate de praful din fabrici.

Dificultățile de respirație se agravează în timp și pot duce la fibroză pulmonară – o afecțiune ireversibilă.

Într-o regiune deja afectată de poluare severă, condițiile din fabrici agravează și mai mult situația. „Le scurtează cu siguranță durata de viață”, spune medicul.

---