6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Alexandru Jizdan dezminte că ar fi vizat în dosarul Direcției 5: „Nu am niciun statut”

Fostul ministru de Interne, Alexandr Jizdan, dezminte că este vizat în dosarul Direcției 5 și spune că nu are niciun statut în cadrul lui, la fel cum nu a fost implicat în acțiunile care au servit drept temei de inițiere a cauzei penale. „Informațiile apărute în mass media și pe rețelele sociale nu corespund adevărului și au la bază intenția de a dezinforma opinia publică”, a scris acesta pe Facebook.

Foto: UNIMEDIA
Totodată, acesta a anunțat că urmare a perchezițiilor de ieri, a fost audiat astăzi de procuror și i-a fost înaintat statutul de bănuit în dosarul cu privire la îmbogățirea ilicită și fals în declarații.

„Rămân a fi cooperant și voi oferi celor care gestionează acest caz toate informațiile și dovezile necesare pentru a elucida toate circumstanțele și a dovedi nevinovăția mea în ilegalități incriminate mie”, a scris acesta pe Facebook.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a atribuit lui Alexandr Jizdan, fost ministru de interne al Moldovei, statutul de bănuit în două cauze penale – fals în declarații și îmbogățire ilicită. Instituția anunță că audierea sa a avut loc astăzi în prezența apărătorului acestuia și cu asigurarea altor drepturi procedurale.

Fostul ministru al Afacerilor Interne Alexandru Jizdan s-a trezit ieri cu procurorii și ofițerii PCCOCS la ușă. Oamenii legii au descins cu percheziții.

„Unii „factori de decizie” au insistat totuși să fie dispuse acțiuni „mai cu impact” în acest sens. Azi dimineață am primit procurorii și ofițerii SIS acasă și am oferit tot terenul necesar pentru ca ei să-și facă meseria așa cum dictează legea. În perioada activității mele profesionale, în mandatul de ministru și deputat, am acționat conform legii Republicii Moldova, iar după plecarea din aceste funcții de Stat nu am avut temei și necesitate să vreau să plec din țară, sau să mă ascund de ceva”, a comentat, la rândul său, Jizdan.

Alexandru Jizdan a fost ministru al Afacerilor Interne în perioada 20 ianuarie 2016 - 8 iunie 2019, în componența Guvernului Filip. Acesta a fost și deputat din partea PD în Parlamentul RM. Anterior, între anii 2015-2016, a fost director-adjunct al Serviciului de Informații și Securitate.

La 22 aprilie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii în privința lui Alexandru Jizdan, în perioada când acesta a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Controlul a fost inițiat la sfârșitul anului 2019, în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale. În cadrul controlului s-a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea datelor eronate în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2016-2019.

Alexandru Jizdan a venit cu o reacție la constatările ANI, precizând că, în perioada activității sale și-a declarat transparent proprietățile și veniturile obținute. „Nu am avut și nu am ce să ascund și în perioada activității mi-am declarat transparent proprietățile și veniturile obținute. Ofițerul ANI nu a ținut cont de informațiile pe care le-am oferit în timpul verificărilor, iar dovezile și declarațiile făcute de mine cu scopul de a exclude neclaritățile apărute nu au fost luate în calcul”, a precizat acesta.


Pub