„În primul rând, ce căuta SIS acolo? Chiar era necesar de mers cu mascați și de făcut tot acel show? În plus, cu siguranță SIS nu are astfel de competențe, deci comanda a venit de undeva.
CSP nu a permis reținerea Procurorului General.
Avocata poporului a votat la CSP, iar peste 3 zile a reușit să vadă că au fost niște încălcări.
S-au încălcat toate procedurile, drepturile omului. Acuzațiile pe 5 capete s-au examinat într-o oră și jumătate. Cum e posibil așa ceva?! Dacă este acuzat de legături cu Platon, prezentați argumente. Noi umblăm toți cu niște presupuneri. Eu nu sunt avocatul nimănui, dar consider că Stoianoglo va putea să-și apere drepturile, iar acțiunea aceasta a fost organizată inclusiv cu scopul de a frica în alți procurori.
Dacă ne uităm la ce judecători sunt folosiți, procurori, sunt acei odioși, care l-au slujit pe Plahotniuc, oare chiar „scopul scuză mijloacele”? Nu cred.
Din ce cunoaștem noi, totul este legat de furtul miliardului. Stoianolgo a dat nume mari, influente, persoane notorii.
Este o comandă politică, iar domnul Litvinenco era foarte activ acolo.
Guvernarea pur și simplu, când au văzut reacțiile din societate, a decis rapis să-și schimbe declarațiile publice și să spună că nu au vreo legătură cu ce se întâmplă”, a declarat Batrîncea.
„Sistemul îi slujește acum Maiei Sandu și noi nu vedem ca PAS să critice acest sistem și aceste acțiuni”, a comentat și jurnalistul Anatolie Golea.
„Da, astfel de încercări au fost mereu, în cazul tuturor guvernărilor. Noi încercăm să mergem pe un alt drum”, a răspuns deputatul PAS, Mihai Popșoi, vicepreședinte de Parlament.
„Niciun argument deocamdată nu s-a adus pe acuzațiile lansate în adresa lui, dar l-au luat deja cu mascați, ofițeri SIS.
Totul e cusut cu ață albă.
Eu cred că Lilian Carp este un cal troian, pentru că el în 2019 a fost unul dintre cei care nu a semnat pentru alianța noastră comună anti-oligarhică. Prin intermediul lui Carp, Reniță și mai era un tovarăș, să nu-l pomenim noaptea, Plahotniuc nu o dată a lansat diferite informații. Iată că și acum, prin intermediul unor „scule” ale lui Plahotniuc vor să ne vândă această „kotletă”.
Graba cu care s-a făcut totul demonstrează doar dorința mare de a-l lichida din această funcție”, a mai adăugat Batrîncea.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!