Decretul în acest sens a fost semnat ieri de către șefa statului.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu, după ce fosta președintă a Senatului României, Ana Dragu, a fost propusă guvernatoare la BNM. „Ceea ce se petrece și acum, când principala instituție financiar-bancară din țară se dă pe mâinile străinilor, este adevărată trădare de Patrie”, a scris ex-președintele.
Senatoarea din România, Ana Dragu, propusă pentru șefia BNM a obținut cetățenia Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de Adriana Vlas, consilier în fracțiunea PAS. Dragu a declarat că este o onoare pentru ea să „contribuie la parcursul european al Republicii Moldova”.
În plenul Parlamentului, va fi propusă astăzi pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei candidatura Ancăi Dragu, după ce Octavian Armașu a fost demis ieri. Anunțul a fost făcut de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian.
Primarul general, Ion Ceban, a venit cu un comentariu, după ce Octavian Armașu a fost demis din funcția de Guvernator al BNM. „Este un bun specialist în domeniu și sunt împotriva la asemenea acțiuni, care demonstrează încă o dată că avem un stat capturat”, a scris edilul.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost revocat din funcție după audierile în dosarul „Furtul miliardului”. Un astfel de proiect a fost votat în cadrul ședinței a Parlamentului din 21 decembrie cu 81 de voturi ale deputaților.
Deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu un comentariu, după prima parte a audierilor în Parlament pe recuperarea banilor din frauda bancară. „Ne-am concentrat pe BNM pentru că lucrurile pe care le-am văzut sunt grave și pe alocuri incredibile”, a scris parlamentarul. „Vă solicităm demisia, domnule Octavian Armașu”, a adăugat Marian.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!