79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Șoferii rămân fideli culorilor „cuminți”: Gri, negru și alb domină piața auto second-hand. De ce cumpărătorii fug de galben și maro

Deși producătorii auto propun palete tot mai variate, de la nuanțe metalizate sofisticate până la culori vii și îndrăznețe, cumpărătorii de mașini second-hand continuă să prefere tonurile sigure și discrete.

Foto: UNIMEDIA

Un nou studiu realizat de carVertical, pentru al doilea an consecutiv, arată că în regiunea noastră tendințele sunt similare cu cele europene: culorile „cuminți” domină piața, iar mașinile galbene sau maro sunt printre cele mai puțin dorite.

Griul, negrul și albul – preferatele șoferilor

Potrivit analizei, majoritatea șoferilor nu vor ca mașinile lor să atragă atenția, alegând nuanțe monocromatice. Pe piața locală a vehiculelor rulate, structura preferințelor este aproape identică cu cea din România:

  • Gri – ~30%
  • Negru – ~27%
  • Alb – ~18%
  • Albastru – ~10%
  • Roșu – ~4%


Culorile considerate „strălucitoare” rămân la coada clasamentului: galbenul nu depășește 0,5%, iar maro puțin peste 1%.

Expertul auto carVertical, Matas Buzelis, explică această tendință: „Este pur și simplu mai ușor să vinzi o mașină gri sau neagră decât una verde sau galbenă. Cererea este mai mare, iar șoferii vor să meargă la sigur.”

Întreținerea – un alt criteriu important

Condițiile climatice din regiune – verile cu soare puternic, praful urban și drumurile variate – fac ca unele culori să necesite mai multă îngrijire decât altele.

  • Mașinile strălucitoare (roșu, galben, portocaliu) se pot decolora mai rapid.
  • Mașinile negre evidențiază imediat praful, urmele lăsate de păsări sau mici zgârieturi.
  • Griul și albului „ascund” cel mai bine defectele mici ale caroseriei.

Culoarea – o semnătură culturală și istorică

Experții notează că unele legături culturale persistă, inclusiv în Moldova, prin influența pieței europene:

  • Italienii → roșu
  • Francezii → albastru
  • Britanicii → verde
  • Germanii → argintiu

Chiar dacă aceste tendințe vin din motorsportul tradițional, ele se resimt încă în imaginea unor mărci prezente masiv pe piața second-hand din țară.

Recomandarea specialiștilor: alegeți tehnicul, nu nuanța

Buzelis avertizează că, indiferent de culoarea exterioară, prioritatea cumpărătorilor moldoveni trebuie să rămână starea tehnică a mașinii, istoricul accidentelor și autenticitatea kilometrilor. Verificarea stratului de vopsea poate arăta dacă un vehicul a fost revopsit pentru a acoperi daune.


Pub