Astfel Tribunalul din Sofia a decis că cei patru bărbați suspectați de complicitate la atacul de la Istanbul, să fie ținuți în arest, a informat BTA.
Potrivit instanței, nu există nicio dovadă că aceștia ar fi fost complici la atac, în afară de datele de chat telefonic. Dar ei rămân în custodie din cauza suspiciunilor.
Cei patru suspecți sunt sirianul Amran Abdulrami și trei cetățeni moldoveni (UTA Gagauzia) - I. Kalak, L.Aksakal si P. Topal. Ultimul are dublă cetățenie - bulgară și moldovenească.
Pe lângă sprijinirea activității teroriste, aceștia sunt acuzați și de trafic de persoane și contrabandă, a comentat mai devreme procurorul de la Parchetul orașului Sofia, Angel Kanev. Potrivit judecătorului Tony Getov, singura legătură cu atacul este un telefon mobil, prin care Abdulrami a luat contact cu un presupus participant la atac. În cauză, există date că reținuții au transportat în mod repetat migranți ilegali din Turcia în Bulgaria, dar și pe teritoriul bulgar.
Instanța a admis că există pericolul real ca aceștia să fugă și să comită o infracțiune pentru că „nu sunt legați” în permanență de teritoriul Bulgariei.
Avocatul celor trei moldoveni, Adelina Natina, a explicat după încheierea ședinței, care a avut loc cu ușile închise, că aseară până la ora 22:30 a avut loc audierea martorilor în instanță, dar nimic nu a fost aplicat astăzi.
Procurorul Kanev a explicat că, dosarele conțin date din diverse sisteme informaționale ale Serviciului Național de Securitate, ale Ministerului de Interne, precum și din serviciile externe.
Decizia instanței nu este definitivă.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene confirmă reținerea a trei moldoveni în Bulgaria, implicați în atentatul din Istanbul. Astfel, s-a întreprins, în regim de urgență, prin intermediul Ambasadei țării noastre la Sofia, demersuri pe lângă autoritățile bulgare pentru a obține informații suplimentare cu privire la cazul menționat.
6 persoane au murit, iar alte 53 au fost rănite, în urma exploziei de la Istanbul. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că este vorba de un atac cu bombă.
Din informațiile acumulate la moment, nu există cetățeni moldoveni afectați în atacul din Istanbul, a anunțat ministerul de Externe. Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a transmis un mesaj de compasiune omologului său turc, Mevlüt Çavuşoğlu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!