„În primul caz, suspectul ar fi urcat într-un ascensor împreună cu victima, iar la ieșire i-ar fi smuls lanțul din aur de la gât.
La o zi distanță, bănuitul ar fi făcut același lucru cu o femeie care intenționa să intre în curtea blocului în care locuia. Din spate, acesta i-ar fi sustras bijuteria din aur de la gât și a fugit într-o direcție necunoscută”, anunță oamenii legii
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, tânărul a fost identificat, iar bijuteriile întoarse victimelor.
Potrivit responsabililor, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat riscă închisoare de până la 5 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!