Ajunși la fața locului, a fost stabilit că în urma unui conflict iscat între cei doi, bărbatul care se afla într-un automobil de model KIA, de culoare albastră, a scos o armă și a început să-l amenințe pe celălalt.
La fața locului a fost solicitat și intervenția echipajului BPRO.
La somația oamenilor legii de a înceta acțiunile sale huliganice, agresorul i-a amenințat și pe ei cu răfuiala fizică.
Ca urmare, oamenii legii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale pentru a calma agresorul, de la care se simțea un miros de alcool.
Asupra persoanei au fost depistate obiecte asemnătoare cu armele de foc. „Saiga - 410” și pistol traumatic „Horhe”.
A fost stabilit că bărbatul în vârstă de 38 ani este domiciliat în mun. Chișinău și deținea armele legal.
La fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Botanica pentru documentarea cazului.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!