„Astăzi 21 martie 2024 este ora 08:14 și ședința Consiliului Superior al Procurorilor se declară deschisă.
În ședință sunt prezenți 6 membri, constatăm că nu sunt întrunite prevederile legale care reglementează cvorumul pentru a desfășura ședința de astăzi. Ședința se va amâna, subiectele vor fi examinate la ședința următoare”, a declarat președintele CSP, Dumitru Obadă.
Procurori din cadrul Procuraturii Generale, secția misiuni speciale au întreprins acțiuni de urmărire penală în biroul procuroarei Victoria Furtună, care a anunțat că și-a depus cererea de demisie de la Procuratura Anticorupție.
Procuroarea este suspectată că „a divulgat intenționat date dintr-un dosar” din gestiunea Procuraturii Anticorupție.
Victoria Furtună a depus cererea de demisie din funcție, după 18 ani de activitate. Anunțul a fost făcut de aceasta pe rețele. „Această decizie nu a fost una ușoară pentru mine”, a scris Furtună.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!