Astfel, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale „Sud” a IGC, în timpul serviciului de menținere a ordinii publice pe strada Lenin din Comrat, a observat o persoană de gen masculin, care era pe un scaun fără cunoștință.
Militarii s-au apropiat de bărbat pentru a clarifica situația și a-i acorda primul ajutor, totodată, solicitând la fața locului o ambulanță. La scurt timp, persoana a fost preluată și transportată la Spitalul Clinic.
Un alt bărbat, care se afla la sol a fost observat de carabinierii Direcției regionale „Nord” a IGC, implicați în serviciul de menținere a ordinii publice pe bd. M. Eminescu. Militarii s-au apropiat de persoana dată pentru a vedea ce s-a întâmplat, în același timp solicitând ambulanța la fața locului. Bărbatului în vârstă de 62 ani i s-a acordat ajutor medical, refuzând spitalizarea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!