„Să vă fie rușine”. Sanduța combate „două falsuri propagate de guvernare”: Granițele nu se vor închide, iar drumul Moldovei spre UE va continua, indiferent cine va fi președinte

Fosta magistrată, Victoria Sanduța, susține că hotarele Republicii Moldova nu vor fi închise, dacă cetățenii nu o vor vota pe Maia Sandu, cum afirmă unii deputați PAS, iar parcursul european al țării va continua, indiferent cine va fi președinte. „Sunt 2 falsuri propagate intensiv de actuala guvernare”, afirmă ex-judecătoarea.

Foto: facebook

„Vreau să combat 2 falsuri propagate intensiv de actuala guvernare:

Falsul NR.1 - Stimați deputați, care le spuneți acum cetățenilor că, în cazul în care nu votează Maia Sandu, atunci s-ar putea să se închidă hotarele și să nu mai poată pleca peste hotare, în special „din” și „în” țările UE. Rușine să vă fie!

Cetățenii Republicii Moldova au dreptul constituțional la libera circulație, adică consfințit în Constituție, adoptată în 1994, drept protejat și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului pe data de 24 iulie 1997.

Acest drept este protejat și de Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de Republica Moldova la 30 decembrie 1998.

Cetăţenii Republicii Moldova pot călători fără vize în țările UE începînd cu 28 aprilie 2014.

Așa că nu vă credeți buricul pământului, nu ați deschis hotarele voi, nu le veți închide nici voi, nici alții, pentru că noi, cetățenii Republicii Moldova ținem la drepturile noastre constituționale, protejate și de tratatele internaționale. Noi suntem gata să ne protejăm democrația și drepturile, respectați-ne, nu ne speriați și nu ne considerați proști! Demonstrați că meritați votul nostru pentru meritele voastre, nu de frica dușmanilor istorici. Uniunea Europeană e despre progres, dezvoltare, prosperitate, pace, democrație și drepturile omului, nu despre xenofobie, naționalism, presă de partid și alegeri bazate pe frică.

Falsul NR.2 - De cine va fi ales președinte al Republicii Moldova, depinde parcursul european al țării. Fals!

Parcursul european al țării noastre nu este un bun personal al vreunui politician, ci este o năzuință a poporului Republicii Moldova, care a început demult, de atunci s-au schimbat mai mulți președinți și continuă lent, și va continua indiferent de cine va fi președinte. Parlamentul poate adopta și modifica legi, iar poporul alege și schimbă Parlamentul prin votul său. Așa că nu mințiți poporul cu falsuri ordinare, nu privatizați parcursul european. Acesta este al poporului, nu al partidului de guvernare sau a liderilor acestuia!

Respectați cetățenii, dacă vreți votul lor”, a scris Victoria Sanduța.

„Într-o bună zi ar putea să se închidă granițele și nu veți mai putea reveni nici la casa voastră, și nici să vă vedeți părinții sau să puneți o floare la mormintele lor”. Este mesajul deputatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Ana Racu, adresat moldovenilor din diasporă, însoțit de un îndemn de a o vota pe Maia Sandu în turul II al alegerilor prezidențiale. „Salvăm Moldova”, precizează parlamentara.

Un val de ură îndreptat împotriva lui Alexandr Stoianoglo, care este de etnie găgăuz, a fost stârnit pe rețelele de socializare de susținători ai președintei Maia Sandu. „Satana aceasta de Stoianoglo/ Dați țara la un găgăuz? Ștefan cel Mare mai moare o dată”, declară activiști, printre ei Marin Andoni, cunoscut drept un înflăcărat susținător al actualei guvernări. În context, PAS a emis un comunicat scurt, prin care condamnă declarațiile xenofobe.

Fostul premier Vlad Filat, lider al PLDM, a declarat că va sesiza Poliția și Consiliul Antidiscriminare, după valul de ură interetnică de pe rețele: „Maia Sandu, opriți-vă haita din acest atac. Aici nu e vorba despre non-valori europene, dar de o pornire criminală chiar”, a spus Vlad Filat la UNInterviu pentru UNIMEDIA.

La rândul său, fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, a anunțat că a sesizat Comisia Electorală Centrală pe motiv că susținătorii Maiei Sandu „provoacă populația Moldovei la dezbinare pe criterii naționale și de etnie, îndeamnă oamenii la ură interetnică”. „Pe site-ul PAS, „Moldova Europeană”, a apărut o postare care cheamă alegătorii să voteze în turul II o moldoveancă, nu un găgăuz. Aceste fapte contravin aspirațiilor poporului R. Moldova spre integrare europeană, sunt condamnabile și pasibile unei examinări judiciare”, a menționat Diacov.

La alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, Maia Sandu a acumulat 42,45% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo - 25,98% din voturi. Cei doi vor lupta pentru fotoliul de șef al statului în turul II al scrutinului, care urmează să se desfășoare pe 3 noiembrie.

Totodată, 50,46% din cetățenii Republicii Moldova au spus DA referendumului constituțional, potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Alți 49.54% au votat opțiunea NU. Diferența dintre DA și NU e sub jumătate de punct procentual, adică de 13 596 de voturi.


Pub