În urma precipitațiilor, o ambulanță a derapat de pe drum, iar în alt caz, un microbuz cu pasageri a fost surprins de înzăpezire, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Salvatorii IGSU au fost solicitați pe traseul din orașul Ceadăr-Lunga, unde o ambulanță cu o echipă de medici la bord, în drum spre un pacient, a derapat și a rămas blocată. Echipajul de intervenție a ajutat la transportul personalului medical către pacient, iar ambulanța a reușit ulterior să se repună în mișcare. În localitatea Dudulești, UTA Găgăuzia, un microbuz de rută cu zece persoane la bord a derapat din cauza drumului acoperit de zăpadă. Salvatorii din Comrat au intervenit și au transportat cele nouă persoane rămase la destinație. De asemenea, în raionul Cahul, angajații IGSU au deblocat un autobuz de pe ruta Giurgiulești-Chișinău, care nu avea pasageri la momentul incidentului.
IGSU îndeamnă șoferii să circule cu prudență, să respecte limitele de viteză și să evite deplasările inutile în condiții de iarnă. De asemenea, reamintesc necesitatea adaptării autovehiculelor la condițiile de iarnă, inclusiv echiparea cu pneuri adecvate. Pentru situații neprevăzute, este recomandat ca șoferii să aibă în portbagaj nisip, o lopată și lanțuri. În caz de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze Serviciul 112.
Condițiile meteorologice nefavorabile din această dimineață au pus în dificultate mai mulți șoferi din sudul țării, care au avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Circa 38 de mii de consumatori din 59 de localități din raioanele de sud ale țării: Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcăneṣti, Taraclia, Ciadîr - Lunga, au rămas fără energie electrică în urma vântului puternic în rafale și ninsorii din noaptea trecută, anunță ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Poliția Republicii Moldova informează că, pe tot teritoriul țării se circulă în condiții de iarnă, însă „trasee blocate nu avem”. „La această oră toate drumurile sunt accesibile”, menționează oamenii legii, care vin cu o serie de recomandări prentru șoferi.
Potrivit meteorologilor, Moldova se confruntă astăzi cu o vreme predominant închisă, cu posibilități de precipitații sub formă de ninsoare. Conform Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cel mai semnificativ aspect al prognozei este probabilitatea crescută de precipitații.
În mai multe localități din țară s-a așternut un strat generos de zăpadă. Astfel, pe rețelele de socializare au fost împânzite fotografii cu Moldova acoperită de zăpadă.
Pe 24 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod galben și portocaliu de vijelie, ninsori și lapoviță, pentru zilele de weekend.
Primăria Municipiului Chișinău a făcut apel către locutorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale, în contextul avertizării meteorologice - Cod Portocaliu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!