„Producția anuală a ajuns la 75 milioane tone, ceea ce înseamnă un consum mediu pe glob de 9,2 kg pe cap de locuitor.
Moldova cu importurile sale de 1,6-1,8 mii tone anual are un consum mediu de 0,9 kg pe cap de locuitor. Aici trebuie să adăugăm și produsele alimentare importate, care deja conțin ulei de palmier, și atunci ajungem la maxim 2-3 kg pe cap de locuitor.
Astfel, Moldova la acest capitol doar descoperă lumea Uleiului de Palmier, având un consum mediu de 3-4 ori mai mic decât media globală”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat acțiuni ample de control la unitățile de producere a plăcintelor din țară pe parcursul lunii februarie. „În rezultat s-a stabilit că o mare parte din agenți economici apelează la practici comerciale înșelătoare la etichetarea plăcintelor expuse spre comercializare”, anunță ANSA. Mai exact, în medie 80 % din produse denumite „Plăcinte cu brânză” nu conțin brânză proaspătă de vaci în calitate de umplutură, de fapt conțin în amestec cu produse pe bază de grăsimi vegetale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!