„Consider că este o încercare de presiune asupra sistemului judecătoresc, vedem mai multe încercări de a face presiuni pe anumite instituții ale statului, din partea instituțiilor prezidențiale, în pofida că atribuțiile șefului statului nu presupun astfel de intervenții. Cunoașteți bine dacă aș fi făcut așa cum face actuala conducere a instituției prezidențiale, dacă mergeam cu consilieri mei la CSM cred că sărea toată presa în cap, ONG-iștii de dreapta, avem experți foarte activi, care sunt foarte activi însă critică doar o parte. Cred că această vizită ține de eventualul posibil concurs pentru încă un membru al CC, toți au înțeles care este rolul CC în Moldova, cu regret un rol nu de arbitru, dar un rol de instrument posibil. Dat fiind faptul că se desfășoara un concurs la CSM pentru a alege un nou candidat la funcția vacantă de membru a CC, probabil șeful statulul a mers acolo să facă presiuni”, a declarat Dodon.
Șefa statului a mers ieri într-o vizită la CSM, organizând o ședință cu membrii acestuia, la care au discutat despre reforma Justiției.
Olesea Stamate, care este candidată la funcția de deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile din 11 iulie, a participat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, alături de șefa statului, cea stârnit mai multe critici pentru membrii breslei. Maia Sandu spune că Stamate a participat la CSM în calitatea sa de consilieră prezidențială, funcție din care nu a degrevat pentru perioada campaniei electorale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!