Ulterior, bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din Chișinău. Reprezentanții instituției medicale au declarat pentru Ziarul de Gardă că bărbatul se află în Unitatea de primiri urgente.
„Informația privind starea de sănătate a pacientului se acordă doar rudelor. Starea de sănătate a pacientului se investighează”, au spus aceștia.
Avocatul lui Toper: „Anterior invoca probleme de sănătate”
Solicitat de ZdG, Dimitrie Mereacre, avocatul lui Hassan Toper, a menționat că bărbatul a invocat anterior, în cadrul ședințelor de judecată, probleme de sănătate. Apărătorul susține că pierderea cunoștinței clientului său în sala de judecată „cu siguranță, n-a fost o scenă pregătită din timp”.
„Este prematur să ne expunem asupra stării de sănătate a dumnealui. În privința lui încă se întreprind investigații medicale. Deocamdată nu este clar nici pentru medici. Cu siguranță, n-a fost o scenă pregătită din timp. Eram în ședința de judecată, pledam în sensul apărării drepturilor și intereselor sale, iar în momentul când mă expuneam asupra unui demers pe care l-am înaintat, am auzit că ceva a căzut, dar practic nici n-am văzut momentul. Ulterior, a stat cu fața în jos câteva minute, pe scaun, până a venit ambulanța (…). Medicii întreprind investigații și au comunicat că, dacă nu este o problemă neurologică, urmează să fie sub supraveghere la domiciliu, iar dacă i se va stabili un alt diagnostic urmează să fie sesizate corespunzător instituțiile. Anterior, dânsul, la fiecare ședință de judecată, invoca probleme de sănătate. Până a fi extrădat, a fost prezentat un raport de la un medic din Marea Britanie, în procesul de judecată de extrădare, unde s-a stabilit faptul că dânsul este cu risc înalt de suicid și cu anxietate foarte mare. Mai mult ca atât, noi urmează să atragem atenția și la vârsta dumnealui. El are 60 de ani (…)”, precizează avocatul.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizat de Inspecția Judiciară după declarațiile liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, privind transferul în arest la domiciliu al învinuitului în asasinatul din sectorul Rîșcani al capitalei, care „s-ar fi rezolvat cu 30 de mii de euro”. Membra CSM, Livia Mitrofan, a calificat acuzațiile drept „fapte grave”, subliniind că acestea „ori sunt adevărate, ori afectează grav imaginea întregului sistem judecătoresc”, și a cerut ca eventualele probe să fie prezentate instituțiilor competente.
Pe 10 iulie 2024, un bărbat pe o trotinetă a împușcat mortal, în plină stradă, un cetățean străin, în sectorul Rîșcani.
Ulterior, pe rețele au apărut primele imagini de la locul crimei. Omorul s-ar fi produs în timp ce străinul stătea la o terasă din sectorul Rîșcani.
La scurt timp, poliția a publicat și imagini cu suspectul care a efectuat împușcăturile.
Oamenii legii au constat că bărbatul împușcat a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.
Pe rețele au fost publicate imagini cu momentul în care killerul se apropie de masa la care stătea cetățeanul turc, la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei, trage de 7 ori în câteva clipe doar și fuge după colț, de unde, cel mai probabil, a luat trotineta electrică și a dispărut.
„Persoana împușcată era una cu antecedente penale care din păcate era la libertate în urma deciziei unui judecător, iar acest lucru nu poate rămâne fără atitudine”, a declarat atunci președintele Comisiei pentru Securitate, deputatul PAS, Lilian Carp.
Fostul șef a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE, a declarat că bărbatul împușcat la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei și încă trei lideri criminali de talie Europeană au ajuns în Moldova prin schema de corupție la „Interpol”, ce e doar 20% din Everestul Corupției moldovenești, iar cei 80% sunt politicieni din Parlament și Guvern, șefi IGPF și ai altor structuri de forță”.
Mai târziu, Procuratura Generală a venit cu mai multe precizări legate de cetățeanul turc, împușcat mortal, în capitală, și care ar fi motivul pentru care cetățeanul turc nu era în arest chiar dacă acesta figura ca persoana căutată de către autoritățile de drept ale Marii Britanii.
Bloggerul Dan Ioniță cu iubita sa, Cristina, și bebelușul au fost martori ai asasinatului: „Ne plimbam, ziua amiaza mare, s-au auzit focuri de armă - omul e mort. Am tras o sperietură bună, e lângă casa noastră, la terasa unde servim cafeaua”.
La 12 iulie 202, Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu mai multe explicații, după discuțiile pe marginea dosarelor în care era vizat cetățeanul turc, împușcat și care se examinau de doi ani în instanțele de judecată. Întrebări la magistrați a avut și președintele Comisiei parlamentare pentru Securitate, Lilian Carp, care a anunțat audieri pe acest caz.
La 13 iulie 202, prim-ministrul de atunci Dorin Recean a convocat la Guvern o ședință cu ministra Justiției, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției, la care a invitat și Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii: „Avem în Moldova 38 de cetățeni străini, căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și, în câteva cazuri, infracțiuni cu violență, care profită de situația descrisă mai sus. În urma ședinței, am convenit modificarea de urgență a cadrului normativ privind azilul în Republica Moldova”, a notat premierul.
În martie 2025, killer-ul care a comis crima din sectorul Rîșcani al capitalei a fost localizat și reținut în Turcia, au anunțat Poliția Națională și PCCOCS.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!