Potrivit presei locale, pe 27 martie, persoane necunoscute au vandalizat un monument sovietic din satul Cosnița, raionul Dubăsari. Monumentul este distrus a patra oară. Spre exemplu, în anul 2019 acesta a fost stricat, fiind lăsată inscripția „Ocupanții acasă”. Pe acest fapt a fost inițiată o anchetă, de către autoritățile locale.


Astăzi, 28 martie, Comitetul de Anchetă rus a anunțat despre demararea unei investighații pe acest caz.
„Șeful Comitetului de Anchetă al Rusiei a ordonat organizarea unei anchete privind profanarea unui monument al soldaților sovietici din Moldova. Conducerea departamentului principal de investigații al Comitetului de Anchetă al Rusiei a fost instruită să organizeze o verificare procedurală a acestui fapt, solicitând de la Ministerul rus de Externe informațiile necesare”, se arată în comunicatul Comitetului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!