„Se fac cinci luni de când primăriile din țară nu au primit transferuri de la bugetul de stat salarizarea asistenţilor personali.
Primăria a achitat peste 2000 de salarii din bugetul municipal, iar datorie de la bugetul de stat se ridică la 14 milioane lei și am transmis nenumărate scrisori la guvern pentru a transfera acești bani.
În alte localități din țară oamenii nici nu și-au primit salariile de 4-5 luni. Cum se face că la miniștri au fost majorate salariile de 10 de mii de lei, iar oamenii care se ocupă de cele mai grave cazuri de asistență cu oamenii care au nevoie de îngrijire pe parcursul zilei să nu dați salarile. Așa acțiuni sunt inadmisibile și incorecte.
Primăria Chișinău și-a asumat și achită din bugetul municipal ca oamenii să nu rămână fără salarii. Și așa dați salarii de nimic, iar acum nici nu le dați”, a menționat Ceban.
Mai mult de o mie de asistenți personali din Moldova nu și-au primit salariul pentru luna martie. Unii din ei nici adaosul la salariu – de 1300 de lei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!