35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Marșul Familiei, organizat la Orhei: Biserica, autoritățile și cetățenii, solidari cu familia tradițională

Duminica Mironosițelor a fost celebrată la Orhei printr-un Marș al Familiei. Sute de oameni – vârstnici, familii cu copii, adolescenți și tineri au venit să-și „exprime susținerea pentru căsătoria dintre bărbat și femeie, așa cum este rânduită de tradițiile creștine”, se arată într-un comunicat la primăriei Orhei.

Foto: Orhei

Evenimentul a început cu o rugăciune rostită de Preasfințitul Siluan, Episcopul de Orhei, și un sobor de preoți, care au condus coloana marșului. Manifestanții purtau cu evlavie icoane și flori vii albe și roșii: toți cântau în unison „Hristos a înviat din morți”.

Fete și băieți, îmbrăcați în straie naționale, pășeau mândri, bătând toaca – semn al trezirii spirituale și al unității comunității.

În spatele lor, au mers reprezentanții administrației publice locale.

Participanții la marș au depus flori la monumentul Domnitorului Moldovei Vasile Lupu.

Preasfințitul Siluan a binecuvântat familia, îndemnând creștinii să se unească și să păstreze valorile tradiționale.

„Avem datoria de a susține familia tradițională, așa cum a dat-o Dumnezeu. Trebuie să lucrăm pentru a schimba lumea în bine, să fim apostoli ai păcii, ai iubirii și binecuvântării. Hristos a înviat!”, a menționat Preasfințitul Siluan.

Primarul Tatiana Cociu a vorbit despre rolul familiei tradiționale în edificare unei societăți sănătoase, prospere și puternice.

„Familia tradițională este temelia unei societăți, sursa de dezvoltare și prosperitate a unui popor. Un stat puternic este cel care are familii puternice. Autoritățile locale din Orhei vor continua să păstreze credința și valorile tradiționale, asigurându-se că tinerii vor perpetua tradițiile creștine”, a declarat Tatiana Cociu.

Președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, a subliniat că protejarea familiei tradiționale contribuie „la consolidarea identității naționale”.

„Familia tradițională – fundamentul națiunii noastre, iar femeile au un rol esențial în crearea unei atmosfere de armonie în familie. Mulțumesc Episcopului Orheiului pentru colaborare”, a opinat Vasile Adașan.

Reprezentantul blocului politic „Victorie” Serghei Burgudji, de asemenea, și-a manifestat solidaritatea față de valorile familiale tradiționale.

„Aceasta este nucleul societății noastre, sursa valorilor morale și spirituale, care ne ghidează. Prezența noastră aici, într-un număr atât de mare, exprimă responsabilitatea asumată – de a proteja și perpetua familia tradițională”, a spus Serghei Burgudji.

Mărturiile participanților la Marșul Familiei au fost emoționante.

„Un bărbat și o femeie, uniți prin dragoste și credință, asta este familia adevărată. Așa am trăit noi, așa au trăit părinții noștri și așa vreau să trăiască și nepoții mei”, a mărturisit Elena, o pensionară.

„Pentru noi, este important ca copiii noștri să crească într-o societate care respectă valorile tradiționale. Vrem să le oferim un model solid de familie, bazat pe iubire, respect și credință”, au destăinuit Ion și Valentina, o familie tânără, care a venit cu copiii lor mici.

„Înțelegem cât de esențial este să ai acasă oameni care te susțin și te iubesc necondiționat. Credem că familia tradițională este temelia unei societăți sănătoase”, au declarat în unison un grup de adolescenți.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert coral, iar participanții au fost serviți cu înghețată.

Marșul Familiei a fost organizat de Biserica Ortodoxă din Moldova, Primăria și Consiliul Raional Orhei – semn al cooperării strânse dintre autoritățile locale și comunitatea religioasă în promovarea valorilor familiale.


Pub