35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Un șofer beat a provocat un accident violent la Ștefan-Vodă, soldat cu 11 răniți și trei vehicule avariate

Accident violent la Ștefan Vodă. 11 persoane au ajuns la spital în această dimineață, după ce un șofer în stare de ebrietate, aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Elveția, a provocat un accident în lanț, avariind un microbuz de rută și o altă mașină, care circula regulamentar pe sens opus.

Foto: IP Ștefan-Vodă

Poliția din Ștefan-Vodă a fost alertată în această dimineață, 9 august, la ora 07:20, referitor la un accident rutier care a avut loc pe traseul Chișinău-Ștefan Vodă, între satul Răscăieți și satul Slobozia, cu implicarea a trei automobile.

Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit că impactul a avut loc pe traseul R-30.

Potrivit poliției, un microbuz de pe ruta Chișinău-Olănești, cu 12 pasageri la bord și condus de un șofer de 61 de ani, a fost tamponat din spate de automobilul de marca Audi, înmatriculat în Elveția, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 ani, din satul Antonești, care avea, la rândul său, trei pasageri.

În consecință, microbuzul s-a răsturnat și s-a ciocnit de un alt automobil, marca Kia care venea din sensul opus, fiind proiectat în afara carosabilului. În cel de-al treilea automobil implicat în accident, se afla șoferul de 47 de ani și încă un pasager.

În urma impactului 11 persoane (8 din microbuz, 2 din Audi și 1 din Kia) au fost transportate la Spitalul Raional Ștefan-Vodă cu diverse traumatisme. Doi pasageri, unul din microbuz și altul din Audi sunt în stare gravă.

Fiind testat alcoolscopic, șoferul din Audi s-a dovedit a fi în stare de ebrietate. Actualmente poliția investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către ofițera de presă a IP Ștefan-Vodă, Silvia Vetcu.

Accident violent la Ștefan Vodă / Sursa:IP Ștefan-Vodă
Accident violent la Ștefan Vodă / Sursa:IP Ștefan-Vodă
Accident violent la Ștefan Vodă / Sursa:IP Ștefan-Vodă
Accident violent la Ștefan Vodă / Sursa:IP Ștefan-Vodă


Pub