„Iarna aceasta este mai puțin blândă decât cele precedente. Ne confruntăm cu o situație mai dificilă decât ne-am așteptat, însă nu suntem singura țară din regiune sau din lume aflată într-o asemenea situație. Este suficient să accesați internetul pentru a vedea că mai multe state se confruntă cu fenomenele naturii.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au muncit non-stop pe teren – salvatorilor, drumarilor, energeticienilor, polițiștilor, personalului medical și altor angajați – pentru efortul și dedicarea lor în condiții dificile.
Suntem abia la mijlocul iernii și este posibil să ne mai confruntăm cu astfel de situații. Facem tot posibilul și suntem pregătiți să intervenim.
Am îndemnat autoritățile locale să ne contacteze în cazul în care nu fac față situației. Autoritățile din Strășeni și dintr-o altă localitate ne-au solicitat deja ajutorul, iar în aceste cazuri a fost mobilizată și armata. Vom continua să procedăm la fel și pe viitor.
Fac apel și către cetățeni să ne sprijine. Resursele noastre sunt limitate și nu știm ce ne așteaptă. Îndemn la prudență: să evităm deplasările neesențiale și să nu umblăm pe gheață.
Am cerut angajatorilor să fie flexibili și să permită munca online acolo unde este posibil.
Este important să discutăm cu copiii și să le explicăm că situația este diferită, să nu-i lăsăm nesupravegheați și să manifestăm solidaritate față de vârstnici sau vecinii care au nevoie de ajutor și nu pot ieși din casă. Suntem un popor harnic și empatic și, cu siguranță, vom depăși această situație. Trebuie să vedem și partea pozitivă a lucrurilor”, a declarat Alexandru Munteanu.
În aceste zile, Moldova se confruntă cu condiții meteo extreme, școlile rămân închise, traficul rutier este blocat, iar trotuarele și drumurile sunt extrem de alunecoase din cauza gheții. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările și să ia toate măsurile de precauție pentru siguranță.
Fostul premier Ion Chicu, în prezent deputat al Blocului „Alternativa”, a publicat un mesaj ironic la adresa Guvernului, pe fundalul condițiilor meteo dificile din ultimele zile, marcate de ghețuș și polei pe drumurile din țară.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a solicitat să fie convocată de urgență Comisia pentru Situații Excepționale la nivel național și să fie mobilizat tot efectivul la nivel de țară, iar oamenii să rămână acasă în aceste zile.
Moldova se confruntă cu condiții meteo extreme, școlile rămân închise, traficul rutier este blocat, iar trotuarele și drumurile sunt extrem de alunecoase din cauza gheții. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările și să ia toate măsurile de precauție pentru siguranță.
Primăria municipiului Chișinău a informat că, pentru ziua de astăzi, 27 ianuarie 2026, se dispune sistarea activităților educaționale în instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău, respectiv pentru clasele I–XII.
Primarul general Ion Ceban a solicitat Guvernului declararea unei zile libere, în contextul condițiilor meteo extreme și al ghețușului periculos format pe întreg teritoriul țării.
Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni în contextul condițiilor meteo nefavorabile din întreaga țară, îndemnând părinții să supravegheze copiii și să evite ieșirile neesențiale, din cauza riscului sporit de accidente provocate de ghețuș.
Direcția Generală Educație Ialoveni a informat că, pentru ziua de astăzi, 27 ianuarie 2026, se dispune organizarea procesului educațional la distanță, în toate instituțiile din subordine.
Și Poliția Națională informat că, în contextul condițiilor climaterice nefavorabile, a fost sistată temporar circulația mai multor rute interurbane din nordul țării.
Circulația rutieră a fost sistată și temporar blocată și pe mai multe trasee naționale centrul țării din, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Totodată, pe unele porțiuni se circula cu dificultate.
Guvernul a decis să nu declare pe data de 27 ianuarie zi liberă în urma poleiului, a anunțat premierul Alexandru Munteanu, precizând că decizia a fost luată după o analiză a situației la nivel național. „Nu suntem un guvern de TikTok sau de Instagram. A trebuit să analizăm situația și să vedem cu ce putem ajuta concret”, a declarat Munteanu, făcând referire la reacțiile din spațiul online.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!