79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Program special pentru elevii de clasa 9-a cu note de „1” și „2” la matematică. Ministrul Educației anunță că aceștia vor beneficia de 60 de ore suplimentare

Elevii care au note de 1 și 2 la matematică vor primi anul viitor 60 de ore suplimentare de pregătire, față de 40 de ore în mod obișnuit. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a făcut anunțul într-o conferință de presă.

Foto: UNIMEDIA

„Pentru ei vom oferi 60 de ore de suport, iar pentru cei care sunt mai aproape de pragul de trecere vom veni cu 40 de ore”, a declarat Perciun.

Oficialul a mai adăugat că vor continua și proiectele „Matematică de la egal la egal”, în cadrul cărora liceenii îi sprijină voluntar pe elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examene.


Pub