Astfel, următorul procuror general trebuie: „În primul rând, de a asigura aplicarea legii prin tragerea la răspundere a tuturor celor care și-au bătut joc de poporul acestei țări. În al doilea rând, de a începe procesul de reformă reală, astfel încât procuratura să nu mai ajungă niciodată așa cum a fost în ultimii ani. Vom insista pe toate căile legale pe realizarea ambelor deziderate”, mai scrie prim-ministra.
Cât despre Harunjen, Sandu scrie că „vom scăpa de un procuror general, sub conducerea căruia, procuratura a devenit instituția care a stat la straja tuturor schemelor criminale ale lui Plahotniuc prin care se furau miliarde de la cetățeni, care băga la pușcărie oameni nevinovați doar pentru că aceștia îndrăzneau să se opună regimului, care a făcut totul ca beneficiarii furtului miliardului să fie protejați și să nu restituie nimic din banii furați”.
postare / Sursa:via FacebookMenționăm că astăzi, 9 iulie, cu 56 de voturi, proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen a fost adoptat de Parlament.
„Astăzi asistăm la o zi istorică. Știți că Procuratura Generală a fost topul caracatiței mafiotice din țară. Procuratura a servit mafiei. Așa nu va mai fi”, a menționat deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea.
Deputatul PAS, Petru Frunze, de asemenea, a susținut că „Procuratura și procurorul general servește drept bâtă asupra cetățenilor, o bâtă de a intimida oamenii și de a prelua afaceri”.
Pe de altă parte, democratul Sergiu Sîrbu a spus că „asistăm la un caz fără precedent”.
„Regretăm că actuala majoritate și putere a ales o cale ilegală, metode care contravin Constituției...Nu știu dacă veți găsi un candidat la această funcție, știind că în orice moment majoritatea îl poate demite din funcție”, a spus Sîrbu de la tribuna Parlamentului.
Amintim că mai mulți politicieni din actuala guvernare, printre care premierul Maia Sandu, dar și reprezentanți din societatea civilă au cerut demisia lui Eduard Harunjen. În mediul online a fost inițiată și o petiție în acest sens.
Precizăm că Eduard Harunjen este spitalizat în secția cardiologie a spitalului Cancelariei de Stat. Interimatul funcției va fi ocupat de către Igor Popa.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!