79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) A furat instrumente muzicale și electrocasnice de 360 mii lei dintr-un depozit, iar acum riscă 4 ani de închisoare: Un bărbat din capitală, reținut de oamenii legii

Un bărbat de 48 de ani din capitală este cercetat penal pentru furt. Potrivit Poliției, acesta ar fi pătruns într-un depozit de pe strada Uzinelor, de unde a sustras mai multe bunuri.

Foto: colaj

„Polițiștii au stabilit că suspectul a pătruns în depozit prin spargerea gemului, de unde a sustras mai multe instrumente muzicale, echipamente de sunet, video, dar și electrocasnice mici.

Prejudiciul total a fost estimat de victimǎ la suma de 360 000 de lei.

Bănuitul a fost identificat și reținut la scurt timp de către ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Ciocana, iar o parte din bunurile sustrase au fost deja depistate”, se arată în comunicatul Poliției.

Potrivit oamenilor legii, acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni similare.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate, iar conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.


Pub