„Protestele vor avea loc ori pe 16 septembrie, ori pe 17. Vom avea două puncte unde se vor desfășura acestea, unul dintre ele va fi locul de baștină a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Vor ieși cât mai mulți fermieri, peste 100”, a afirmat fermierul.
„Proteste vor fi în toată țara. Deocamdată, în Cahul, Cantemir, Taraclia și Comrat”, a precizat pentru UNIMEDIA și Sergiu Stefanco, membrul Asociației Forța Fermierilor.
Potrivit fostului director executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, „situația în agricultură este foarte gravă pentru producătorii de cereale, oleaginoase și sfeclă de zahăr”.
„La sud, 3 ani de secetă, iar Ministerul Agriculturii reacționează cu mare întârziere și cu măsuri insuficiente. În opinia mea, ministrul actual demult ar trebui să fie demis”, a declarat pentru UNIMEDIA Slusari.
Comisia Situații Excepțioanale a alocat 100 milioane de lei pentru a ajuta fermierii afectați de secetă, a anunțat premierul Dorin Recean.
Pe data de 13 august, agricultorii din raioanele de sud ale țării au expediat o scrisoare autorităților centrale în care solicită intervenția de urgență și instituirea stării de alertă în domeniu. Femierii se declară în pragul unui dezastru, după ce al treilea an consecutiv sunt loviți dur de secetă.
Anterior, fermierii au mai solicitat o dată instituirea stării excepționale în agricultură, însă cererea a rămas fără vreun răspuns din partea actualei guvernării.
Între timp, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, vicepreședintele PAS, a făcut apel către agricultori să „iasă masiv la referendum”, și să nu aștepte „pomene”. Îndemnul a venit în contextul cererii din partea agricultorilor afectați de calamitățile naturale. „Pe 20 octombrie ieșim masiv la referendum, votăm și apropiem intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. și atunci vom vorbi de subvenții la hectar”, a notat Bolea în cadrul unei ședințe online cu șefii direcțiilor agricole raionale pe „Rezultatele secerișului 2024 și starea culturilor târzii, precum și evaluarea pagubelor urmare a calamităților naturale”.
Nu este prima dată când ministrul Bolea supără agricultorii. Anterior, acesta a declarat că la „sud ar trebui interzisă cultivarea prombului” din cauza pământului scetos. „Veniți cu soluții și susținere, nu doar cu interdicții. Ce să cultivăm? Cânepă?”, i-a răspuns unul dintre fermieri.
În ultimii doi ani, agricultorii au ieșit sistematic în stradă, solicitând facilități de la Guvern și achitarea subvențiilor promise.
O comisie specială parlamentară, care va identifica măsurile necesare pentru depășirea crizei în domeniul agricol, a fost constituită de Parlament, inițiativa opoziției fiind susținută de 76 de deputați în cadrul ședinței plenare din 25 iulie.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, spune că „o comisie poate fi uneori doar o comisie” și nu crede că s-ar putea lăsa cu o cerere de demisie după investigații. „Este foarte bine că deputații sunt interesați de domeniul agricol”, a notat Bolea.
Ministrul Agriculturii a vorbit necenzurat chiar de la tribuna instituției pe care o conduce, în direct, în cadrul unei conferințe de presă. Totul s-a întâmplat în timp ce un jurnalist îi acorda o întrebare.
Ulterior, Bolea a venit cu scuze și a dat vina pe „stres”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!