79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Prin păduri și pe dealuri, spre UE: Patru străini, filmați cu drone cum încercau să iasă ilegal din țară. Doi moldoveni, care i-ar fi ajutat, reținuți

Poliția de Frontieră și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au reținut doi membri ai unui grup infracțional specializat în facilitarea trecerilor ilegale ale migranților din India și Siria spre Uniunea Europeană. Aceștia au fost prinși în flagrant, în zona de frontieră, în timp ce încercau să asigure traversarea clandestină peste râul Prut a patru migranți din Asia de Sud.

Foto: captură ecran

Migranții, care mai încercaseră anterior să treacă ilegal frontiera Republicii Moldova spre România, au fost interceptați de polițiștii de frontieră ai Sectorului „Lopatnic”, în noaptea de 11 noiembrie, cu ajutorul tehnicii moderne de supraveghere. La scurt timp, oamenii legii i-au reținut și pe organizatorii transportului ilegal: doi cetățeni moldoveni de 38 și 39 de ani, ambii cu antecedente penale.

Asupra lor au fost găsite obiecte utilizate în activitatea infracțională — o saltea gonflabilă, o pompă și echipament de pescar — folosite pentru traversarea râului și deplasarea în zonele mlăștinoase. Prejudiciul estimat în cazul documentat este de 6.000 de euro, iar anchetatorii suspectează că gruparea ar fi facilitat și alte treceri ilegale.

La solicitarea PCCOCS, cei doi bărbați au fost plasați în arest preventiv. În acest stadiu al investigațiilor, cei reținuți beneficiază de prezumția nevinovăției.


Pub