35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Tensiuni între Marea Britanie și Iran: Ambasadorul Teheranului, convocat la Londra într-un scandal de spionaj

Regatul Unit l-a convocat luni pe ambasadorul Iranului, Seyed Ali Mousavi, ca urmare a inculpării, la Londra, a trei cetăţeni iranieni pentru spionaj în favoarea Teheranului, a anunţat Ministerul de Externe britanic, potrivit Reuters, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

Cei trei bărbaţi iranieni au fost puşi sub acuzare pentru spionaj şi pregătirea de acţiuni violente în Regatul Unit şi au compărut sâmbătă în faţa unui judecător la Londra.

„Protecţia securităţii naţionale rămâne prioritatea noastră absolută şi Iranul trebuie să fie tras la răspundere pentru acţiunile sale”, a indicat MAE britanic într-un comunicat.

Anterior în cursul zilei de luni, Iranul anunţase că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Regatului Unit pentru a protesta contra arestării cetăţenilor săi.

Mostafa Sepahvand (39 de ani), Farhad Javadi Manesh (44 de ani) şi Shapoor Qalehali Khani Noori (55 de ani), toţi trei rezidenţi în Londra, au fost arestaţi pe 3 mai pentru „acte susceptibile a ajuta un serviciu de informaţii străine”, comise între august 2024 şi februarie 2025, potrivit autorităţilor britanice.

La finalul şedinţei de sâmbătă, cei trei au fost plasaţi în arest preventiv şi vor compărea pentru o audiere preliminară în faţa tribunalului penal Old Bailey din Londra pe 6 iunie.

Mostafa Sepahvand, Farhad Javadi Manesh şi Shapoor Qalehali Khani Noori au sosit pe teritoriul britanic 'prin mijloace ilegale, la bordul unor mici ambarcaţiuni', între 2016 şi 2022, conform guvernului britanic. Un patrulea iranian, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în 9 mai, fiind eliberat după cinci zile.


Pub