„Stimaţi chişinăuieni şi cetăţeni şi toţi oamenii, care au fost supăraţi de acest video, care, la momentul de faţă bulversează spaţiul mediatic, vreau să menţionez un lucru - acest video e rupt din context. Evident, că nu se pune partea iniţială, întrebarea şi maniera în care mi-a fost pusă întrebarea, să ştiţi că tot a fost cu înjurături și alte lucruri, era un spor încins.
Înţeleg că cuvintele mele pot supăra mai mulţi oameni. Din acest motiv, eu personal, Melnic Ion, îmi cer scuze în faţa dumneavostră pentru acest copil, care a vorbit nişte înjurături şi nişte lucruri, care dacă le ascultăm în context au o logică, dar înțeleg că interpretarea este interpretare şi cer scuze dacă v-au supărat aceste afirmaţii ale mele greşite. Eu, personal, de când fac politică nu mai vorbesc în așa fel, nu m-ați auzit de la tribună să vorbesc în așa fel, în discursurile mele publice”, a spus Melnic.
Un clip video cu discursul unui consilier PAS din Consiliul Municipal Chișinău a provocat critici pe rețele. Alesul se exprimă necenzurat despre cei care nu sunt de acord cu opinia sa privind trecutul istoric al Republicii Moldova. Imaginile au fost publicate de Vlad Bilețchi și nu au fost comentate, deocamdată, de către consilier sau PAS.
Consilierul PAS din CMC Ion Melnic a reacționat după criticile de pe rețele la clipul video. „Nu vă prea agitați”. Un cuvânt necenzurat nu e decât un sunet, care transmite o emoție. E un video vechi din era cealaltă”, a spus Melnic, într-o apariție pe Facebook.
Și fracțiunea PAS în Consiliul Municipal Chișinău a venit cu o reacție. „Limbajul utilizat în acel material este regretabil și nu corespunde valorilor promovate de PAS și de echipa noastră din Consiliul Municipal Chișinău. Fracțiunea PAS condamnă folosirea unui asemenea ton, chiar dacă este vorba de un conținut realizat cu ani în urmă, în afara oricărui cadru politic”, notează responsabilii.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!