„Această hotărâre a fost luată unanim de toți membrii CSE Buiucani în contextul preocupării constante pentru sănătatea și siguranța elevilor și a personalului din instituția de învățământ, în condițiile în care încă persistă miros de fum în Liceu.
Totodata, Comisia a decis să solicite o evaluare suplimentară a măsurilor de igienizare și ventilație a spațiilor, pentru a se asigura că Liceul este pregătit pentru revenirea în siguranță la cursuri cu prezență fizică”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții Preturii sectorului Buiucani.
Elevii de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din municipiul Chișinău au învățat și astăzi, 16 aprilie, în regim online.
Incendiul de la liceul „Liviu Deleanu” a izbucnit în urma unor lucrări de sudură, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). „Analizând minuțios toate detaliile angajații IGSU au ajuns la concluzia că cea mai probabilă cauză de producere a arderii este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudură electrică”, se arată în comunicat.
Elevii liceului Teoretic „Liviu Deleanu”, unde pe data de 5 aprilie a izbucnit un incendiu, continuă să învețe la distanță.
Pe 5 aprilie 2024, liceul „Liviu Deleanu” din capitală a intrat în alertă. Elevii și profesorii au fost evacuați după ce în incinta instituției a izbucnit un incendiu. Potrivit reprezentanților IGSU, a luat foc demisolul clădirii.
Pompierii alertați la incendiul izbucnit la liceul „Liviu Deleanu”, pe data de 5 aprilie, de pe strada Liviu Deleanu 5/4 din municipiul Chișinău, ar fi greșit drumul de acces înainte de a ajunge la destinație. Cel puțin astfel afirmă juristul Nicolae Eșanu, care locuiește în apropiere de instituția de învățământ vizată. „Mă apucă groaza ce proporții putea atinge incendiul. Faptul că nu au fost instruiți privind căile de acces, nu cred că are vreo justificare”.
Comisia Situații Excepționale a sectorului Buiucani s-a întrunit pe 6 aprilie, într-o ședință extraordinară de lucru, pentru a stabili acțiunile prioritare de înlăturare a consecințelor incendiului produs la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”. Totodată, responsabilii au decis sistarea procesului educațional cu prezență fizică și trecerea instruirilor de la distanță pentru perioada 8-12 aprilie.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!