„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova exprimă cele mai sincere condoleanțe familiei și apropiaților copilului a cărui viață a fost curmată tragic în urma unui incident cumplit în care a fost implicat un militar al Armatei Naționale. Nu există cuvinte care să poată alina durerea părinților în aceste clipe. Nimic nu poate întoarce copilul la viață, însă este datoria noastră să cerem dreptate.
Datele preliminare ale anchetei și concluziile experților medico-legali sunt șocante: în timp de pace, un copil și-a pierdut viața în urma unui foc tras dintr-o armă militară. Faptul că cetățenii, iar cel mai grav – copiii, devin victime ale celor care au misiunea de a-i proteja demonstrează degradarea gravă a disciplinei și lipsa unui control elementar în cadrul Forțelor Armate.
În legătură cu această tragedie națională, PSRM declară următoarele:
Responsabilitate politică și demisia conducerii. Considerăm că această tragedie este consecința directă a incompetenței și neglijenței conducerii Ministerului Apărării. În timp ce autoritățile sunt preocupate de retorica militaristă și de achiziții costisitoare de armament, în interiorul armatei domnește haosul. Ministrul Apărării trebuie să își prezinte imediat demisia și să își asume responsabilitatea pentru moartea unui copil nevinovat.
Cerem transparență totală. Solicităm Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne desfășurarea unei anchete rapide, corecte și transparente. Orice tentativă de a ascunde detalii, de a prezenta neglijența drept un simplu „accident” sau de a proteja superiorii care au permis accesul la arme unor persoane nepregătite va fi considerată complicitate la această crimă.
Revizuirea urgentă a protocoalelor de securitate. Ceea ce s-a întâmplat demonstrează că actualul sistem de control asupra circulației armelor în armată nu funcționează. Cerem verificări imediate în toate unitățile militare din țară și revizuirea regulamentelor privind interacțiunea militarilor cu populația civilă.
Partidul Socialiștilor va monitoriza acest caz cu maximă atenție. Juriștii noștri sunt pregătiți să ofere familiei copilului decedat tot sprijinul juridic necesar. Vom insista ca toți cei vinovați – atât executanții, cât și cei care au permis această tragedie prin neglijență criminală la nivel de comandament – să fie sancționați cu cea mai mare severitate.
Un stat care nu este capabil să asigure siguranța copiilor săi în timp de pace trebuie să recunoască eșecul politicilor sale și să schimbe urgent direcția. Nu vom permite ca această tragedie să fie mușamalizată”, menționează formațiunea.
Pe 10 mai, poliția din Cahul a fost sesizată despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Potrivit informațiilor preliminare, din circumstanțe care urmează a fi stabilite, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen. Inițial, s-a anunțat că adolescentul ar fi murit din cauza unui stop cardiac.
Astăzi, Poliția a anunțat că, minorul de 16 ani a fost pătruns de un glonte.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!