Filtre rutiere, la apropierea de sectoarele de drum cu cel mai mare risc de blocaj şi verificarea lanţurilor antiderapante, pentru camioane. Asta promit autorităţile la Braşov, astfel încât să nu se mai ajungă, la iarnă, ca un singur camion cu anvelope uzate să blocheze întreg traficul pe DN1.
"În perioadele de coduri galbene şi coduri portocalii, se întâmplă foarte multe blocaje în trafic, exact din cauza nepregătirii maşinilor cu anvelope de iarnă", a explicat Tudor Duţu, director executiv DRDP Braşov.
Filtrele vor fi organizate ori de câte ori asfaltul este acoperit cu polei, ploaie înghețată sau zăpadă. Autorităţile vor verifica inclusiv adâncimea profilului de uzură la anvelopele de iarnă. Anvelopă perfect dreaptă, fără niciun fel de profil. Uitaţi cum se scurge lichidul de pe ea. Aşa ceva nu va mai putea circula la iarnă pe şoselele din judeţul Braşov, în special pe DN1 şi pe DN1 A, pentru că, spun poliţiştii, din cauza unor astfel de camioane se blochează inclusiv accesul vehiculelor de deszăpezire.
"E foarte util pentru siguranţa şi a noastră şi a întregului trafic. Verificările da, sunt foarte importante. E foarte bine dacă se fac", spun şoferii.
Adâncimea minimă a profilului de uzură este de 1,6 milimetri, pentru autoturisme şi de trei milimetri, pentru vehicule comerciale de pasageri sau marfă. Şoferii care nu respectă regulile riscă reţinerea certificatului de înmatriculare şi o amendă care poate depăşi 4.000 de lei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!