„Cu referire la declarațiile unui bărbat din Leova care a ieșit public precum că ar fi fost intimidat noaptea trecută prin aplicarea focurilor de armă în adiacentul casei sale, Poliția precizează că potrivit informațiilor preliminare, nu există nicio legătură între focurile de armă efectuate și declarațiile făcute de bărbat. Mai mult, acesta nu locuiește în preajma unde a avut loc incidentul.
Din primele cercetări s-a stabilit că cele două focuri de armă ar fi fost trase de un tânăr care a folosit arma tatălui său demonstrativ într- un cerc de prieteni, lucru confirmat de bărbatul care deține arma în dotare( tatăl) și care a reacționat imediat după postare.
Arma, deținută legal, a fost ridicată pentru a fi supusă expertizei balistice.
Pe caz, Poliția a inițiat un proces penal în temeiul art. 287 (huliganism) din Codul Penal, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului”, se arată într-un comunicat emis de oamenii legii.
Candidatul la funcția de primar al orașului Leova, Alexandru Bujorean, susține că a fost victima „unei tentative de intimidare”. Aseară, 8 noiembrie, lânga casa acestuia s-ar fi tras două focuri de armă, apoi o mașină necunoscută s-a îndreptat cu viteză în direcția sudică de ieșire din oraș. „Nu o să cedez presiunilor voastre și o să răspundeți penal pentru stresul cauzat familiei mele în această noapte”, a scris Bujorean pe rețele.
Ulterior, candidatul la funcția de primar al orașului Leova, Alexandru Bujorean, a publicat pe rețele imagini video de pe camere de supraveghere cu momentul în care în preajma casei sale se aud focuri de armă, în noaptea de 8 noiembrie.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!