„ În timp ce Maia Sandu savurează premiul de 100.000 de euro pentru „promovarea democrației”, moldovenii sunt zdrobiți de o factură cu +150.000.000 de lei pentru gaze. Și asta doar pentru 10 zile de iarnă!
Ieri, 2 decembrie, MoldovaGaz a achiziționat un volum de 46.234.285 m³ de gaze naturale la un preț de aproximativ 605,05 euro pentru 1000 m³, ceea ce a generat o factură totală de 27.965.565 euro, echivalentul a peste 540 milioane lei.
Această povară financiară uriașă pentru consumatori vine ca rezultat direct al unor „decizii corecte luate în vară”, când oportunitățile de achiziție avantajoasă a gazelor naturale au fost ratate, totul din cauza incompetenței și a prostiei.
Acest exemplu este doar începutul unui sezon rece, în care povara financiară a cetățenilor va continua să crească. Este nevoie de o strategie urgentă pentru a evita situații similare în viitor.
Până atunci, moldovenii vor continua să plătească pentru deciziile greșite ale liderilor actualei guvernări. Poate că, în loc de laude și premii, ar fi mai bine să vedem acțiuni reale și responsabile menite să ușureze povara facturilor.
P.S. Ne așteaptă un tarif de 18,48 - 20,04 MDL pentru m³”, a scris Vlad Filat.
Președinta Maia Sandu a fost distinsă cu Premiul Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann o dată la doi ani, pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
Pe data de 29 noiembrie, ANRE a decis majorarea tarifului la gazul natural pentru consumatori până la 16,74 lei cu tot cu TVA, pentru metrul cub de gaze. Acesta a fost aplicat din 1 decembrie 2024.
Pe 26 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a informat că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitareaa venit în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, se arată într-un comunicat.
Premierul Dorin Recean afirmă că SA „Moldovagaz” are probleme financiare grave. „Important este să asigurăm funcționarea companiei , dar și continuitatea furnizării de gaze naturale către consumatori”, a notat prim-ministrul, ieri.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!