„Ignorând interesul național Guvernul actual a semnat un nou contract secret, care prevede transmiterea integrală a volumelor de gaze rusești importate de Moldovagaz S.A. către regiunea separatistă, în schimbul a 50% din volumul de curent necesar Republicii Moldova, produs de CTE Cuciurgan, la un preț de 73 $/MW.
CUB califică drept o bravadă ieftină campania guvernului prin care a îndemnat cetățenii să suporte consecințele scumpirilor, motivate prin „asumarea prețului independenței„ și „respingerea șantajului Rusiei”. Transmiterea integrală a volumelor de gaze naturale regimului separatist, la prețuri mici, în condițiile unui deficit enorm cu care se confruntă consumatorii din Republica Moldova, este un act premeditat contra intereselor naționale, a economiei și a cetățenilor săi. Repornirea economiei transnistrene va menține condiții de concurență neloială mărfurilor moldovenești, iar mai multe întreprinderi pot intra în faliment în scurt timp.
CUB este convins că acest acord va oferi regimului de la Tiraspol o pârghie de intimidare strategică la adresa Republicii Moldova. Amintim guvernului că acest conflict înghețat, alimentat ani la rând prin complicitatea, incompetența și lașitatea unor politicieni de la Chișinău, a transformat Republica Moldova în cel mai sărac stat din Europa, lipsind-o de oportunități de dezvoltare și menținând-o în sfera de influență rusească.
Pretinsa ieftinire a curentului electric comportă un preț prea mare pe care cetățenii moldoveni vor trebui să-l plătească în viitor. Iar acest preț va fi libertatea noastră.
În aceste condiții, CUB așteaptă clarificări urgente de la actualul Guvern:
Cine a purtat negocierile la Tiraspol și cine își asumă răspunderea pentru efectele sale politice și economice?
Când a avut loc ședința de guvern la care s-au discutat instrucțiunile transmise oficialilor care au ”născut” aceste înțelegeri cu Tiraspolul?
Care este sensul păstrării Moldovagaz care va funcționa doar pentru regimul separatist de la TIraspol?
Cine va restitui creditul oferit Moldovagaz, scadent în luna mai, 2023?
Cine va primi în continuare compensațiile din facturile populației –Energocom sau Moldovagaz?
CUB cere Procuraturii Generale pornirea unei anchete penale pe faptul subminări economiei naționale și susținerii separatismului. În același timp, solicităm Procuraturii Anticorupție explicații asupra anchetei desfășurate pe cauza contractului semnat în octombrie 2021 cu Gazprom, care a avut drept efect limitarea volumului zilnic livrat Republicii Moldova și acceptarea achitării tarifelor de transport pentru tot ce depășește 5,7 mln m3.
Cerem publicarea imediată a Contractului semnat cu Tiraspolul și renunțarea la secretomania care omoară reputația acestui guvern. Nu în ultimul rând, suntem siderați să constatăm că se acordă atât de puțină atenție transparenței procesului decizional și în ce măsură asistența de urgență a partenerilor occidentali sunt utilizate conform destinației”, se arată în declarație.
Juridic, Gazprom nu poate obliga Moldova să plătească pentru gazul dat malului stâng, dar politic - da, susține vicepremierul Andrei Spînu. „Probleme cu Gazprom sunt deja de peste un an de zile, din păcate nu putem ști care vor fi acțiunile pe care le va lua”, a adăugat acesta.
Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru luna decembrie. De asemenea, se duc discuții privind extinderea contractului pentru perioada ianuarie - martie 2023, a anunțat sâmbătă seara ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
Centrala de la Cuciurgan a oprit livrările de curent către malul drept în noiembrie, după ce au fost micșorate volumele de gaz pentru regiunea transnistreană.
Între timp, Moldova a cumpărat energie pe piața externă și din România, la prețuri mult mai mari, ceea ce a determinat furnizorii să ceară creșterea tarifelor pentru consumatori.
Facturile la energia electrică pentru moldoveni s-au dublat, între timp, după ce tariful a ajuns la aproape 6 lei pentru 1 kw/h.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!