79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Socialiștii cer pază de stat pentru membrii familiei Maiei Sandu, după ce președinta a declarat că aceștia ar fi filați

Deputații PSRM au cerut Serviciului de Informații și Securitate, Procuraturii Generale și Serviciul Protecție și Pază de Stat să se autosesizeze în legătură cu declarațiile președintei Maia Sandu, precum că unii membrii ai familiei sale ar fi filați. Bogdan Țîrdea a anunțat astăzi că socialiștii au făcut deja o adresare în acest sens și au cerut „inițierea cercetărilor de rigoare cu toată seriozitatea”.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, SIS urmează să informeze cine, când a urmărit familia Maiei Sandu, care din membrii familiei este supus riscului, care este scopul urmăririi; PG – să se autosesizeze și să pornească investigația cu pedepsirea celor vinovați, inclusiv penală; SPPS – să ofere imediat membrilor familiei M. Sandu protecție și pază de stat.

„Suntem îngrijorați de asemenea evenimente care periclitează democrația, securitatea națională și personală a cetățenilor, inclusiv a familiei Președintelui RM, a mai spus parlamentarul. Este regretabil faptul că în 2021 observăm cazuri de filaj, urmărire, filmări ascunse și ilegale”, a declarat Bogdan Țîrdea.

Politicanul a amintit despre afirmațiile Maiei Sandu făcute în alegerile parlamentare din 2019 privind pretinsa otrăvire cu mercur, rugând organele de resort să răspundă și la acest subiect.

Membrii familiei Maia Sandu sunt urmăriți de cel puțin câteva săptămâni, afirmă însăși președinta. Aceasta îl acuză pe ministrul Pavel Voicu, care la comanda socialiștilor ar fi dispus acest lucru. Mai mult, Sandu declară că astfel de acțiuni se întâmplă nu doar în raport cu aceasta, dar și cu alți oameni politici care nu fac parte din PSRM. Chiar și așa, Sandu spune că nu depune o plângere, însă face apel la cetățeni să iasă la vot pentru a alege un parlament onest care va curăți instituțiile. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Politica de la TV8.


Pub