„E vorba acum de a recunoaşte în sfârşit în mod public ilegitimitatea lui Putin”, a declarat Hodorkovski, luni, unor jurnalişti la Berlin.
„Așteptăm multe de la societatea occidentală, căreia îi cerem să își îndemne guvernele să nu recunoască legitimitatea lui Putin”, a transmis fostul oligarh, în cadrul unui eveniment organizat la centrul de reflecţie Center for Liberal Modernity.
„Atunci când şefii de stat şi guvern occidentali îi strâng mâna lui Putin, aceasta înseamnă o foarte puternică legitimare a lui Putin în ţara sa”, a adăugat el.
Fost magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski a petrecut zece ani în închisoare, după ce i s-a opus lui Putin la începutul anilor 2000. După eliberarea sa, în 2013, s-a refugiat la Londra, de unde finanţează platforme ale opoziţiei.
Duminică, Hodorkovski s-a întâlnit la Berlin cu Iulia Navalnaia, văduva opozantului Aleksei Navalnîi - care a murit în închisoare luna trecută -, în faţa ambasadei ruse din capitala germană, unde Navalnaia a votat în cadrul alegerilor prezidenţiale din Rusia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!