Loviturile au vizat mai multe centrale termice din diferite regiuni, a confirmat DTEK, cea mai mare companie privată de energie a Ucrainei.
„Atacurile au provocat incendii și au avariat echipamentele centralelor. Echipele de intervenție au început imediat evaluarea pagubelor și lucrările de reparații”, a anunțat compania.
Potrivit DTEK, este al treilea atac major asupra instalațiilor sale energetice în ultima lună. Trei angajați ai companiei au fost răniți în atacurile precedente.
Țintă: energia Ucrainei
Forțele ruse au lansat o combinație de rachete de croazieră, rachete balistice și drone kamikaze de tip Shahed în aproape toate regiunile țării. Forțele Aeriene ucrainene au confirmat utilizarea rachetelor hipersonice Kinjal și a rachetelor Kalibr lansate din Marea Neagră.
În total, sistemele radar ucrainene au detectat peste 700 de aparate de atac: 52 de rachete și 653 de drone. Din acestea, apărarea antiaeriană a reușit să doboare 623 de ținte, majoritatea drone Shahed.
Atacuri din vest până în sud
Cele mai puternice lovituri au fost raportate în regiunile Zaporojie, Vinniția, Ivano-Frankivsk, Liov, Rivne și Hmelnițki – zone aflate departe de linia frontului, dar esențiale pentru sistemul energetic ucrainean.
În Zaporojie, peste 20 de drone și 8 rachete au lovit orașul. Un cămin studențesc a fost distrus parțial, iar 17 persoane, dintre care 7 copii, au fost rănite.
În Vinnoția, cinci persoane, inclusiv un copil de 7 ani, au fost rănite. Infrastructura critică, locuințele și vehiculele au fost grav avariate.
În Borispil, lângă Kiev, o femeie de 36 de ani a fost rănită de cioburi și arsuri după ce o dronă a lovit o zonă rezidențială.
În Liov, două instalații energetice au fost afectate, iar guvernatorul Maksim Kozițki a avertizat asupra unor posibile întreruperi ale curentului.
În Ivano-Frankivsk, exploziile au continuat mai bine de trei ore, vizând zona centralei termice Burștin – o infrastructură strategică ce conectează rețeaua electrică ucraineană la România, Ungaria și Slovacia.
„Este posibil să apară pene de curent! Infrastructura energetică a țării este din nou sub atac”, a transmis primarul Ruslan Marținkiv.
Orașe întregi, fără curent și apă
În regiunea Mikolaiv, bombardamentele au provocat întreruperi masive de curent și au afectat transportul feroviar. Trenurile de pasageri au înregistrat întârzieri semnificative, deși alimentarea cu energie pentru populație a fost restabilită în cursul nopții.
În Ladijin, regiunea Vinniția, orașul a rămas fără apă și căldură. Autoritățile locale au instalat puncte de distribuție a apei și pregătesc lansarea unui sistem alternativ de încălzire.
„Toate serviciile de urgență lucrează pentru a remedia consecințele. Grădinițele vor rămâne închise, iar locuitorii din clădirile grav afectate vor fi relocați temporar”, a declarat Oleksandr Kolomiyets, secretarul Consiliului Local Ladijin.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!