„Guvernul PAS, în special Ministerul Infrastructurii, condus de Andrei Spînu, din nou, și-a manifestat incompetența absolută și indiferența criminală, lăsând țara nepregătită de ninsori. Ninsorile sunt un fenomen obișnuit al sezonului rece, iar despre vijelie s-au dat avertizări cu mult timp înainte ca acestea să lovească Moldova.
Cu toate acestea, Guvernul nu a făcut nimic pentru a se pregăti de intervenții, iar, în rezultatul inacțiunilor, două persoane au decedat, altele zeci au fost rănite sau au ajuns cu degerături. Suntem siguri că tragediile provocate din cauza nepregătirii corespunzătoare pentru intemperii demonstrează incompetența crasă a ministrului Infrastructurii.
Mai mult, conducerea de vârf tace, așa cum nu face nimic nici Comisia pentru Situații Excepționale. Se pare că CSE e convocată doar pentru a cumpăra gaze naturale la cele mai înalte prețuri de pe piață, pentru a exclude concurenți din cursa electorală sau pentru a închide 12 canale TV și zeci de portaluri”, se arată în comunicatul PSRM.
Guvernul nu a comentat, deocamdată, aceste acuzații.
Două persoane au fost găsite fără suflare, în această dimineață, într-o mașină blocată în nămeți. Tragedia a avut loc în apropiere de localitatea Coșcalia, raionul Căușeni. Informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a IGSU, Liliana Pușcaș.
În dimineața zilei de 27 noiembrie 2023, mai erau parțial deconectate de la curentul electric 139 de localități din 14 raioane, anunță IGSU. Totodată, autoritățile anunță că pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă și îndeamnă cetățenii să evite deplasare fără necesitate.
Potrivit Poliţiei de Frontieră a Republicii Moldova, traficul de camioane este restricționat la frontiera cu România și Ucraina, iar unele puncte de trecere și-au întrerupt activitatea.
Nămeți de peste 2 metri pe unele porțiuni de drumuri, în sudul țării. O mașină a fost îngropată, la propriu, în zăpadă.
Drumarii acționează în continuare pe mai multe trasee din sudul țării, acolo unde zăpada este abundentă din cauza viscolului. Încă se circulă pe o singură bandă, anunță Administraţia de Stat a Drumurilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!