Parcarea supraetajată a aeroportului este ocupată în proporție de 75% cu mașini cu numere de proveniență ucraineană. Ne asumăm această cifră, iar pe cale de consecință, Aeroportul nu poate face discriminare în rândul celor care ocupă aceste locuri de parcare, fie ei din Ucraina sau alte țări, toți au dreptul egal de a beneficia de serviciul prestat de aeroport.
Ca paranteză, a fost identificată o singură mașină care staționează încă de la începutul războiului din Ucraina până în prezent, in cadrul parcării. Ceea ce denotă că aceste mașini a cetățenilor ucraineni migrează și nu ocupă aceste locuri de parcare cu titlu permanent.Punerea la dispoziție a parcării aeroportului este un serviciu ca și oricare altul din incinta Aeroportului, pus la dispoziția nu doar a cetățenilor Republicii Moldova, dar și a altor țări, fapt care trebuie conștientizat și acceptat.
De asemenea, în contextul numărului mic de parcări disponibile se explică prin faptul că se atestă perioade „de vârf” în care aterizarea a mai multor nave concomitent generează suprasolicitarea parcării”, menționează responsabilii de la Aeroport.
„Dorim să aducem în atenția publicului că pe acest segment se întreprind măsuri concrete, se caută soluții, în acest sens fiind instituită o comisie care a înaintat deja actele permisive autorităților publice locale pentru ca să fie posibilă amenajarea unei parcări suplimentare celei existente în partea de est a terminalului.
Complementar, ca soluție temporară informăm că, pe teritoriul Aeroportului mai există a fi disponibilă o parcare fără plată, la 5 minute distanță de parcarea supraetajată, de care cetățenii pot beneficia oricând (urmează să plasăm un filmuleț cum puteți ajunge acolo și vom instala încă câteva indicatoare pentru a fi localizată mai ușor)”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții AIC.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!