„Ne convingem pentru nu știu a câta oară că grijile reale ale cetățenilor nu sunt pe agenda Maiei Sandu și a guvernării sale. Discuțiile de astăzi cu fermierii, pe care Maia Sandu a insistat să le țină cu ușile închise, nu s-au soldat cu nimic. Apropo, ce s-a întâmplat cu transparența?
Astăzi, cred că putem trasa o linie clară: fermierii au fost lăsați în voia sorții de actuala guvernare. Mulți dintre ei se află în prag de faliment. Aceștia sunt neglijați de o guvernare care le-a oferit doar inflație, scumpiri de combustibili și fertilizanți, dobânzi exorbitante la credite și datorii sufocante. În loc să-i sprijine, Maia Sandu și echipa ei de „specialiști” par să fie mai preocupați de propriile campanii de PR decât de salvarea agricultorilor. În fiecare an, fermierii protestează, iar ea abia acum, în plină campanie electorală, a găsit timp să stea la discuții cu ei. Dar aceste discuții au fost despre ZERO soluții. Maia Sandu e mult mai preocupată de agenda deplasărilor, spectacolelor publice din bani publici și interviurilor comode.
Din păcate, situația este tragică și în alte domenii. Transportatorii, lucrătorii din construcții, educatorii și medicii sunt, de asemenea, nemulțumiți. Guvernarea nu s-a preocupat nici de problemele lor. Și, apropo, când vine vorba de bani pentru fermieri, profesori, medici sau pensionari, Maia Sandu ne spune că plăcinta e mică.
Dar ați găsit 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței și Ziua Limbii. Ați găsit peste 50 milioane de lei pentru referendum care e despre Dvs și nu despre oameni. Ați găsit 300 milioane anual pentru a le crește salariile miniștrilor și deputaților Dvs. Ați găsit circa 100 milioane de lei pentru summit la Bulboaca. Ați găsit 10 milioane pentru adunare și concert în PMAN în mai 2023. Găsiți bani și timp pentru sute de deplasări în toate colțurile lumii în care permanent mergeți împreună cu miniștrii și deputații Dvs - ei tot nu scapă nicio ocazie să meargă undeva din bani publici. Dna Sandu, mergeți în fața oamenilor pe care i-ați mințit, cărora le-ați promis altceva acum patru ani. Discutați cu ei. Iar dacă după 4 ani de putere absolută nu aveți ce să le spuneți, puteți să vă inspirați din soluțiile pe care le propun în programul meu „Moldova Nouă”. Oamenii au obosit de vorbe. Ajunge”, a scris Natalia Morari.
„Cu toții am fost de acord că problemele din sectorul cerealier sunt complicate și că această situație dificilă se repetă an de an, mai ales din cauza tendinței accentuate de secetă și arșiță. Soluții miraculoase și ușoare pentru o problemă de lungă durată în sectorul agricol nu există”, a comentat Maia Sandu, după întrevederea cu agricultorii de la Președinție, din 25 septembrie 2024.
Vladimir Bolea pare că stă bine în fotoliul de ministru al Agriculturii. Cel puțin asta dau de înțeles fermierii după întrevederea de astăzi cu șefa statului Maia Sandu, la Președinție. Chiar dacă ședința a fost cu ușile închise, agricultorii au declarat că i-au cerut repetat președintei să-l dea afară pe ministru.
Agricultorul Alexandru Brînză susține că în două ore de discuții la Președinție 99% din răspunsuri pe care le-au auzit fermierii la solicitările expuse au fost - „nu se poate, nu-i posibil, așa practică nu există”. „Doamna Președintă a vrut să ne explice care este starea ecologică a Republicii Molodva, de ce avem călduri mari, de ce nu plouă, de ce preponderent problema persistă la sud. Ultimul îndemn a fost să plantăm cât mai mulți copaci, să avem grijă de natură”, a declarat Brînză.
Fermierii au anunțat rezultatele discuțiilor cu președinta Maia Sandu, desfășurate astăzi, la Președinție. „Noi am înaintat Președinției propunerile noastre ce țin de prevederea legală, nu cunoaștem care vor fi acțiunile de mai departe, dar doamna președintă le va anunța cu siguranță”, a precizat directorul Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, Alexandru Bădărău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!