Deputatul BCS Adrian Albu i-a adresat o întrebare ministruluu Apărării, care a prezentat în Parlament proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034: „Dvs de nenumărate ori ați stabilit în această strategie agresorul de bază al Republicii Moldova, care este și va fi pe tot parcursul mandatului dvs Federația Rusă, dacă, nu dă Doamne, se întâmplă că acest lucru devine realitate și vom fi atacați de Rusia, dvs în calitate de comandant al armatei, cât credeți că RM va rezista în fața acestei agresiuni? Suntem vocali la tribună, dar de ce nu facem altfel de politică, o politică a păcii, a stabilirii relațiilor?”
„Componenta de apărare este un domeniu important în orice stat, Anatolie Nosatîi. Putem număra pe degete câte state nu au armată, dar au alt sistem de apărare, ca statul să fie protejat, ca cetățenii să aibă stabilitate, securitate și pace. Pericolele vin de la analiza mediului de securitate și probabișe amenințări la securitatea statului. În cazul nostru vorbim despre Federația Rusă, activitățile căreia le vedem pe parcursul anilor, în scopul împiedicării RM pentru a avansa în procesele sale democratice, de dezvoltare pentru binele și interesele țării”, a răspuns Anatolie Nosatîi.
Deputații s-au întrunit în ultima ședință din acest an, a doua zi de Crăciun, cu aproape 20 de proiecte pe ordinea de zi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!