4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Replici între Marian și Burduja, la Comisia economie: „PAS s-a lăudat în campanie cu 700 km de drumuri. Unde-s? - Cum adică unde? În toată țara”

Discuțiile aprinse pe proiectul de lege propus de socialistul Petru Burduja, privind taxa pe impozitul pe venit pentru băncile comerciale și asociațiile de economii au deviat în întrebări la alte subiecte. Deputatul l-a întrebat pe Radu Marian, unde sunt cele 700 de km de drumuri, pe care PAS le-a invocat în campania electorală: „Haideți să nu ne atacăm, pentru că dacă mă provocați, eu am ce spune.

Foto: captura foto

Când a văzut că întrebările deputaților deviază la alte subiecte, deputatul socialist Petru Burduja i-a adresat o întrebare lui Radu Marian: „Nu e la subiect, dar am o întrebare: Voi v-ați lăudat în campanie de 700 km drumuri. Unde-s drumurile celea, pe care s-au cheltuit bani grei?”

„Cum adică unde-s drumurile? În toată țara?”, a menționat Radu Marian.

„Aș vrea fiecare km de drum să îl arătați, vrem să ne ducem să vedem ce e cu ele acum”, a răspuns Burduja

„Haideți să nu ne atacăm, să temperăm situația și să ne oprim aici, pentru că dacă mă provocați, eu am ce spune”, a conchis deputatul socialist.

„De acord”, a menționat Radu Marian.

Discuții aprinse au avut loc la ședința Comisiei economie a Parlamentului între deputații din PAS și cei din opoziție, la proiectul de lege propus de socialistul Petru Burduja, privind taxa pe impozitul pe venit pentru băncile comerciale și asociațiile de economii. Victoria Belous s-a arătat deranjată de faptul că Vasile Costiuc a întrebat dacă banii obținuți în urma adoptării legii și redirecționați în buget nu vor fi furați: „Să avem un pic de respect, deoarece bugetul îl gestionează nu doar MF și miniștrii, dar și fiecare Primărie și oamenii care lucrează. Voi chiar considerați că toți în țara asta fură? Mă irită faptul că pe toți îi facem hoți”. „Bugetul îl administrează PAS dacă nu știți”, i-a răspuns liderul Partidului Democrația Acasă.


Pub